Naşterea Domnului

Naşterea Domnului este cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, 25 decembrie. Cea mai veche atestare a prăznuirii Crăciunului datează de la finele secolului al III – lea, de când istoricul bizantin Nichifor Calist  consemnează, pe timpul persecuţiei dispuse de împăraţii Diocleţian şi Maximian, că aproximativ 20.000 de mucenici au fost arşi de vii într-o biserică din Nicomidia, unde şi în jurul căreia se adunaseră să prăznuiască ziua Naşterii Domnului. De la ziua sfântă a Naşterii Domnului Iisus au trecut 2005 ani. Atunci s-a auzit şi primul colind. Se deschisese cerul revărsând lumină, corul heruvimilor cânta imne de slavă – primele colinde care străbăteau văzduhul: “Slavă întru cei de sus şi-ntre oameni bunăvoire şi pace pe pământ.”

Cu toţii s-au bucurat şi au dus vestea cea mare în oraş zicând: “Hristos s-a născut”, veste care a ajuns şi în spaţiul Carpato – danubiano – pontic, locuitorii acestor locuri devenind creştini.

Pr. prof. Nicolaie Necula spunea despre colinde: “ele sunt rezonanţe afective de înaltă sensibilitate şi de puternică intensitate, creînd o atmosferă cu totul specială în trăirea religioasă.

Colindele înfăţişează evenimentul de extraordinară importanţă al venirii Fiului lui Dumnezeu întrupat, într-un nimb de o deosebită frumuseţe şi duioşie. Păstrate din moşi strămoşi şi cântate fără întrerupere, din generaţie în generaţie, în noaptea sfântă a naşterii Mântuitorului, colindele vestesc mesajul de mântuire, de pace şi de bună înţelegere adus de cel care s-a întrupat pentru ca lumea să aibă viaţă şi belşug.”

Aceste colinde sunt valori şi creaţii nepreţuite ale poporului român şi fac parte din tezaurul nemuritor al culturii noastre româneşti. Este o mare binecuvântare pentru noi, pentru cultura românească că aceste colinde ne duc, mergând pe firul inspiraţiei lor melodice până la începuturile noastre creştineşti şi româneşti. De aceea ele fac parte din folclorul poporului nostru. Ele se cântă sau se recită pe la ferestrele creştinilor şi acest lucru se face cu dragoste şi dăruire.

Dacă ne-ar întreba cineva care este originea acestor colinde, trebuie să răspundem că ele s-au născut odată cu plămada noastră românească, izvorul lor fiind acele cântări din noaptea sfântă a Naşterii Domnului. Ele sunt dovezi de mare însemnătate pentru originea şi autohtonia noastră românească.

De asemeni colindele sunt purtătoarele, părtrâtoarele, apărătoarele învăţăturii creştine adevărate imne de laudă aduse lui Dumnezeu, evocări de idei şi sentimente naţionale, înfăţişând istoria poporului nostru de la “Bădica Traian”, adică de la începuturi şi sunt îndemn la unitate în cuget.

Luminaţi de raza lucitoare a stelei lui Iisus colindăm an de an, ducem vestea Naşterii Domnului spre noi generaţii, cinstind astfel Pruncul Sfânt pe tatăl Ceresc şi neamul românesc.

 

Hoi, scoală-te, hoi om bun

Hoi, scoală-te, hoi om bun,

Că vin sfinţi de-ai lui Crăciun

Tot cântând şi fluierând.

Pe Dumnezeu lăudând.

Cu nişte vorbe frumoasă

Cum sunteţi şi dumneavoastră.

Dacă gazdă nu ne crezi

Ieşi afară şi ne vezi,

Că suntem cu haine verzi.

Şi ne ploaie, şi ne ninge

Şi ne bate-o vreme re

Sub straşina d’altuie

Fire-ai, Doamne, iertător!

Nici ne ploaie, nici ne ninge,

Numa ce s-o pogorâtu

Un pâlcaş dă porumbaş

Cu glăsuţ dă fecioraş

S-o scoborât pă pământ

Fiuţul tatălui sfânt.

Inf: Lezeu Miron

Gurbeşti

Răsăritul

Răsăritu-i răsărit

Do stea mândră luminoasă.

Nu mi-i steagu luminosu,

Ci mi-i steagu lui Hristosu;

Ce luceşte şi slipeşte,

Nimeni Doamne nu mi-l vede.

Numai domnii ce mi-l vădu:

Doi o trii o filostofi.

Filostofi arăduielii

Tăt pă steagu stelielii.

Cându-şi fusă la un locu,

La dun locu-i la mijlocu,

Părdă curtea lui Irodu,

Steaua li să ascundele.

Filostofi în curţi intrară:

- Bună zua, ce mi-ş dară?

Şi Irod îi grăiele:

- Sănătoşi, voi, filostofi!

Ce cercaţi, voi, filostofi?

- Noi cercăm, da nu d-aflămu

D-a lui craiul cel tânăru;

Doar aice s-o născutu!

- Ba aice n-o născutu;

Treceţi-nainte şi-l cercaţi!

Dacă voi li-ţi şi d-aflale

Înturnaţi napoi şi-mi spuneţi!

Să mă duc şi eu la ielu,

Să mă închinu-şi eu Lui.

Filostofi arăduiele

Tăt pă steagu stelielii.

Când îşi fusă la dun locu

La d-un locu, la mijlocu,

Părdă curtea lui Crăciun,

Steaua li şi d-arătale.

Filostofi-n curţi intrară

- Bună zua, ce mi-ş dară?

Şi Crăciunuşi grăiele:

- Sănătoşi, voi, filostofi!

Ce cercaţi, voi, filostofi?

- Noi cercăm şi nu d-aflămu

D-a lui craiu cel tânăru;

Doar aice s-o născut!

- Da, d-aice s-o născut;

Poatele îi şi născut.

În iesluţa boilor,

În florile fânului,

În paile grâului,

Mândru fieş s-arătale.

De trei ori în trei chipuri:

Când s-arătă-ntâia oară,

Cum îi pruncu mai soboru,

Dă-i mai drag părinţiloru;

Când s-arată a doua oară,

Cumu-i fecior mai fecior,

Da-i mai drag oamenilor;

Când s-arătă a treia oară,

Cumu-i omu miez dă omu,

Dă străbate cărunţeşte.

Şi mi-ş calcă legi direpte,

Cinste mare ce-l cinsteşte

Cu cinci mânji dă tămâie

Şi cu nouă dă făclie,

Scutecaş dă bumbăcaş,

Faşe groasă dă mătasă.

Maica Sfântă-şi grăiele:

- Cinstească-vă Dumnezeu

Cum cinstiţi voi fiul meu!

Filostofi să bucurară,

Pă Irodu-nconjurară,

Tot mai tare-l tulburară.

Şi te-ntoarce cruce-n masă

Să fii gazdă sănătoasă!

Şi te-ntoarce busuioc

Să fii gazdă cu noroc!

Ref: Corinde mi-i, Doamne.

(Colind cântat la Remetea)

Inf. Tirla Dumitru – Gurbeşti.