Piatra … a ajuns în capul unghiului ( Mt. 21 , 42 . )
Cu vrerea Tatălui , cu ajutorul Fiului şi cu lucrarea Sfântului Duh , în data de 30 nov . 2010 , Prea Sfinţia Sa , întru Sofronie al Oradiei , răspunzând dorinţelor noastre , înconjuratde un sobor de preoţi , diaconi , de faţă fiind autorităţile locale , domnul primar Lăzău Ioan , fiu al satului , consilieri locali ai comunei Căbeşti şi un număr mare de credincioşi , au pus piatra de temelie la Gurbeşti , parohia Remetea , protopopiatul Beiuş , la noua biserică cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Sfântul Proroc , Ilie .
Ziua de 30 nov. Este ziua de pomenire a Sfântului Apostol Andrei , fratele Sfântului Apostol Petru , întâiul chemat al Mântuitorului la slujirea Evangheliei , ocrotitorul României şi părintele strămoşilor şi al nostru , cei de astăzi , concretizat prin acest lucru : că , credinţa În Hristos adusă de Sfântul Apostol Andrei a zidit biserici , iar noi , cei de azi păstrând neştirbită învăţătura , pe aceeaşi temelie a apostolilor , luând aminte la vrednicia părinţilor , a strămoşilor , dorim a ne învrednici de aceeaşi cinste de a ctitori o „ bazilică” pe măsura vremurilor şi a cerinţelor de astăzi .
Această piatră pusă pe temelia lăcaşului de cult , nu este una obişnuită , „ ci piatra” care simbolizează pe Hristos Mântuitorul , Fiul lui Dumnezeu Tatăl în care credem şi pe care se întemeiază credinţa noastră . Aceasta este piatra pe care au nesocotit – o ziditorii , aceasta a ajuns în capul unghiului ; de la Domnul s – a făcut aceasta , minunată este în ochii noştri ( Mt 21 , 42 ) .
Pe această „piatră”dorim a ne întemeia credinţa „dată sfinţilor” , odată pentru totdeauna ( Iuda 1 , 3 ) , nestrămutată de la el , pe această credinţă dorim a ne întemeia faptele şi a ne împărtăşi de darul Dumnezeiesc din Sfintele Taine .
Pentru aceasta este nevoie de un nou locaş de cult , dar şi pentru a avea un spaţiu mai mare pentru desfăşurarea serviciilor religioase şi totodată , prin lucrul nostru să aducem cinste înaintaşilor noştri : „ privind cu luare aminte cum şi – au întemeiat viaţa , şi – au urmat credinţa” ( Evr. 13 , 7 ) .
Tuturor cititorilor ziarului nostru de aproape şi pretutindeni , tuturor fiilor neamurilor lumii întregi , pace divină , bucurii duhovniceşti , de naşterea Domnului , Anului Nou şi Bobotezei . La Mulţi Ani !!
Nu mă consider o bună oratoare, nu sunt nici chiar scriitoare şi nici măcar gazetar ci sunt o simplă locuitoare a acestui sat. Destinul a făcut ca în urmă cu şase ani să-mi las satul meu natal Remetea şi să vin alături de soţul meu Dan, împreună cu care să-mi întemeiez o familie. Timpul scurs este destul de scurt dar am fost primită şi asimilată de cei din jur, parcă aş fi trăit aici din totdeauna.
Gurbeştiul este un sat mic cu locuitori cu suflet mare, sunt prietenoşi, harnici, buni gospodari şi cu multă omenie, lucruri care m-au ajutat să mă integrez foarte repede.
Nu vreau să insist asupra biografiei mele şi nici chiar a satului ci aş vrea în câteva cuvinte să vă relatez un eveniment important care a avut loc în satul nostru pe data de 30 noiembrie 2010 ( de Sărbătoarea Sf Apostol Andrei) acela de a sfinţi şi a a pune piatra de temelie la locul unde cu ajutorul Bunului D-zeu şi a oamenilor din satşi nu numai se va ridica o noua biserică ortodoxă.
Dacă în urmă cu un an de zile s-a făcut un prim pas, acela de a se forma Comitetul de iniţiativă pentru ridicarea noii biserici, iar acel lucru era doar un vis sau o dorinţă a celor câteva zeci de credincioşi ortodocşi din sat iată că în sfârşit s-a realizat încă un pas important deşi greul deabia începe.
Şi dacă în urmă cu aproximativ 300 de ani strămoşii nostri au reuşit cu eforturi mari pentru acea vreme, să facă o bisericuţă de lemn acoperită cu şindrilă, care renovată dăinuieşte şi astăzi noi cei din prezent de ce nu am reuşi să ridicăm una mai trainica, mai frumoasă, modernă, după zilele noastre, posibilităţile mileniului 3.
Pentru gurbeşteni faptul că l-am avut printre noi pe PreaSfinţia Sa, Episcop al Oradiei Sofronie Drinceg alături de Preot Protopop Ioan Nat Balint, un numeros sobor de preoţi şi diaconi din împrejurimi a fost un lucru deosebit de emoţionant trăit de noi la cote înalte. În aşteptarea alaiului au fost prezente autorităţile locale, locuitorii satului Gurbeşti precum şi oameni din satele vecine Josani, Căbeşti şi Remetea. La sosire PreaSfinţia Sa a fost întâmpinat între cele două sate, Josani şi Gurbeşti de mesageri ai satului călare şi care cu respectul cuvenit i-au condus până la intrarea în sat, unde un grup de băieţi şi fete îmbrăcaţi în costume populare l-au întâmpinat cu pâine şi sare. Tot aici, la locul hărăzit pentru noua biserică domnul primar al comunei Căbeşti şi fiu al satului i-a adresat urarea de „Bun venit!”.
Mare şi bun a fost Domnul Dumnezeul nostru care a ţinut cu noi şi deşi cerul era încărcat cu nori, un frig pătrunzător, totuşi nu a plouat, ceremonia urmându-şi cursul în condiţii optime.
După oficierea slujbei de punere şi sfinţire a pietrei de temelie a urmat citirea hrisovului de către Pr. Protopop Ioan Nat Balin care închide documentul după citire recipient de oţel inoxidabil, turnat în ciment alături de piatra de temelie. Ceremonia se încheie cu cuvântul de învăţătură rostit de Episcopul Oradiei, PreaSfinţitul Sofronie Drinceg. Urmează o scurtă vizită la biserica veche, monument istoric, unde PreaSfinţia Sa semnează în cartea de onoare a bisericii, remarcând că în urmă cu 30 de ani antemergătorul dânsului, Episcopul Vasile Coman a fost prezent şi asemeni dânsului a semnat în cartea de onoare.
La final oamenii plini de pioşenie s-au împrăţtiat pe la casele lor cu mulţumirea sufletească că au asistat la un eveniment deosebit, pentru unii probabil unic în viaţă. Înainte să închei întrucât suntem în postul Crăciunului şi in pragul Sfintelor Sărbători de iarnă, doresc tuturor gurbeştenilor şi a celor care citesc ziarul nostru multă sănătate, bucurie, Crăciun Fericit, Sărbători Fericite şi un sincer, călduros La Mulţi Ani!
Naşterea Domnului este cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, 25 decembrie. Cea mai veche atestare a prăznuirii Crăciunului datează de la finele secolului al III – lea, de când istoricul bizantin Nichifor Calist consemnează, pe timpul persecuţiei dispuse de împăraţii Diocleţian şi Maximian, că aproximativ 20.000 de mucenici au fost arşi de vii într-o biserică din Nicomidia, unde şi în jurul căreia se adunaseră să prăznuiască ziua Naşterii Domnului. De la ziua sfântă a Naşterii Domnului Iisus au trecut 2005 ani. Atunci s-a auzit şi primul colind. Se deschisese cerul revărsând lumină, corul heruvimilor cânta imne de slavă – primele colinde care străbăteau văzduhul: “Slavă întru cei de sus şi-ntre oameni bunăvoire şi pace pe pământ.”
Cu toţii s-au bucurat şi au dus vestea cea mare în oraş zicând: “Hristos s-a născut”, veste care a ajuns şi în spaţiul Carpato – danubiano – pontic, locuitorii acestor locuri devenind creştini.
Pr. prof. Nicolaie Necula spunea despre colinde: “ele sunt rezonanţe afective de înaltă sensibilitate şi de puternică intensitate, creînd o atmosferă cu totul specială în trăirea religioasă.
Colindele înfăţişează evenimentul de extraordinară importanţă al venirii Fiului lui Dumnezeu întrupat, într-un nimb de o deosebită frumuseţe şi duioşie. Păstrate din moşi strămoşi şi cântate fără întrerupere, din generaţie în generaţie, în noaptea sfântă a naşterii Mântuitorului, colindele vestesc mesajul de mântuire, de pace şi de bună înţelegere adus de cel care s-a întrupat pentru ca lumea să aibă viaţă şi belşug.”
Aceste colinde sunt valori şi creaţii nepreţuite ale poporului român şi fac parte din tezaurul nemuritor al culturii noastre româneşti. Este o mare binecuvântare pentru noi, pentru cultura românească că aceste colinde ne duc, mergând pe firul inspiraţiei lor melodice până la începuturile noastre creştineşti şi româneşti. De aceea ele fac parte din folclorul poporului nostru. Ele se cântă sau se recită pe la ferestrele creştinilor şi acest lucru se face cu dragoste şi dăruire.
Dacă ne-ar întreba cineva care este originea acestor colinde, trebuie să răspundem că ele s-au născut odată cu plămada noastră românească, izvorul lor fiind acele cântări din noaptea sfântă a Naşterii Domnului. Ele sunt dovezi de mare însemnătate pentru originea şi autohtonia noastră românească.
De asemeni colindele sunt purtătoarele, părtrâtoarele, apărătoarele învăţăturii creştine adevărate imne de laudă aduse lui Dumnezeu, evocări de idei şi sentimente naţionale, înfăţişând istoria poporului nostru de la “Bădica Traian”, adică de la începuturi şi sunt îndemn la unitate în cuget.
Luminaţi de raza lucitoare a stelei lui Iisus colindăm an de an, ducem vestea Naşterii Domnului spre noi generaţii, cinstind astfel Pruncul Sfânt pe tatăl Ceresc şi neamul românesc.
În urma călătoriilor şi pelerinajelor prin ţara noastră dar şi prin străinătate, văzând că majoritatea oraşelor şi satelor ortodoxe au la intrare o troiţă, am constatat cu regret ce pustiu arăta satul nostru fară nicio troiţă. De multe ori când vedeam o troiţă frumoasă ne gândeam că ar fi potrivită şi la noi.
Ideea în sine de a pune o troiţă la Gurbeşti a venit pe 6 decembrie 2008 când am şi împărtăşit gândul părintelui Toma la biserică. Părintele s-a bucurat auzind vestea şi ne-a dat binecuvântare să ne apucăm de treabă.
Neavând nicio experienţă de acest gen, la început a fost destul de greu. Fiind foarte entuziasmaţi am vrut să comandăm o troiţă sculptată în stil maramureşean, însă a aparut si prima dezamagire: nu ne puteam permite, costurile fiind prea mari. Am încercat în alte părţi, interesandu-ne de la preoţi sau credincioşi care au mai făcut astfel de monumente. Încetul cu încetul am reuşit să ne pregătim şi să adunăm şi cele necesare. Am găsit apoi un om, un meşter potrivit care să pună în practică proiectul, Romi din Josani.
Desigur că au existat şi multe ispite (o buna perioadă nu am gasit lemn potrivit, ori nu era timp, ori nu stiam unde o vom amplasa etc.), la un moment dat chiar, ne-am pierdut nădejdea crezând că nu o mai terminăm niciodată. Am pierdut însă, din vedere faptul că atunci când faci un lucru plăcut lui Dumnezeu, El îţi este alături şi te ajută, mai mult decât îndrăzneşti să ceri.
Astfel, am reuşit într-un final să terminăm troiţa, dar nu când ne-am propus noi, ci când a vrut Dumnezeu şi cum a vrut El. Astfel a ieşit bine, chiar cu mult peste aşteptările noastre. Am găsit apoi un loc, credem noi, potrivit unde a fost aşezată şi sfinţită pe data de 14 septembrie 2010 de Ziua Crucii. La sfinţire au participat alături de părintele Toma, preoţi din sate vecine (Pr.Ciprian de la Petreasa, Pr.Mihai de la Căbeşti şi Diaconul Florin din Italia), reprezentanţi ai Primăriei Căbeşti (Primar Lăzău Ioan-Vasile, Viceprimar Uşvat Ioan) şi numeroşi săteni, credincioşi a-i Bisericii nostre.
Vrem să mulţumim în primul rând lui Dumnezeu pentru ajutor şi apoi tuturor celor care ne-au ajutat într-un fel sau altul, Slavă Domnului că au fost mulţi, din acest motiv nu o să-i enumerăm aici ca nu cumva din neatenţie să uităm pe cineva, suntem însă siguri că Dumnezeu îi ştie pe toţi şi că le va răsplati. Ne-am bucurat foarte mult că la sfinţire au participat un număr însemnat de credincioşi, doar troiţa a fost făcută pentru întreg satul Gurbeşti şi ca binecuvântare pentru orice trecător.
Ne bucurăm de asemenea şi credem că şi Hristos Se bucură când cineva nu numai că trece pe lângă troiţă făcându-şi semnul Sf Cruci, dar şi pune o floare, o lumânare sau o candelă.
Nădăjduim că Bunul Dumnezeu ne va ajuta ca şi pe viitor să putem face asemenea lucruri şi să dea gândul cel bun şi altora să ni se alăture.
Presaţi de multiplele probleme , nu am avut prea mult timp pentru bilanţuri , deşi aruncând o privire în spate , nu putem să nu remarcăm mobilizarea exemplară , starea de emulaţie a tuturor , până şi primarul şi – a suflecat mâinile şi a purces la acţiuni şi activităţi în legătură cu una din cele mai reuşite activităţi a anului „Ziua satului Gurbeşti” , prilej cu care am ieşit în faţa oamenilor , nu numai cu bucate şi băutură , ca mai peste tot , ci şi cu o carte legată de istoria satului , această foaie numită „Ziarul de Gurbeşti” , un frumos program artistic , hrană de suflet , într – un cuvânt . Cuvânt de mulţumire tuturor celor care s – au implicat dar şi celor care , din diverse colţuri de ţară şi judeţ , ne – au onorat cu prezenţa lor contribuind la un loc cu frumoasa sumă de 6000 de lai . Cu atât mai mult lăudabilă această întâlnire cu cât cele puse pe masă au fost cu precădere aduse de săteni iar bucatele pregătite de mâinile măiestre a harnicelor gospodine din sat . Ne – am ospătat , ne – am cinstit şi omenit dar a trebuit să ne apucăm de treabă , am purces la culegeri de informaţii în legătură cu proiectul pentru biserică punct de plecare a multora din celelalte lucruri . De remarcat că prin străduinţe şi încercări succesive am reuşit să coborâm preţul proiectului de la 165 milioane la 90 cu decontări succesive de 30 de milioane în funcţie de etapele de realizare , ultima fiind la predarea proiectului . Sigur că iniţial am realizat studiul geo , ridicarea top şi certificatul de urbanism , lucruri la care s – au implicat şi înhămat cele 2 fete Ianc Ana Maria şi Ianc Cristina , una inginer topograf şi fiică de gurbeştean iar cealaltă de asemenea . Se impunea pregătirea terenului în vederea trasării fundaţiei bisericii . A fost nevoie de a disloca peste 300 metri cubi de pământ , lucrarea s – a realizat în parametri normali , organizându – se o licitaţie deschisă la metru cub săpat – dislocat şi transportat în rampă . Cu acest prilej am primit oferte de la 7 firme sau persoane fizice , preţul pornind de la 1 leu şi 70 per metru cub săpat şi dus în rampă ajungând la final la 1 leu şi 5 bani de la 2 firme , optând în cele din urmă în favoarea lui Contraş Marin , om cu rădăcini în Gurbeşti şi cu contribuţie la ridicarea bisericii la întâlnirea cu fii satului . Cu profesionalism şi organizare bună , în 2 zile lucrarea a fost gata , în parametrii ceruţi , bineînţeles prilej de unele remarci a unor binevoitori din rândul sătenilor . Văzând că nu e glumă şi că suntem hotărâţi să atacăm frontal problema , fără să vrem am stârnit o serie de polemici în rândul sătenilor , sau mai bine zis ai enoriaşilor . Ele se refereau la observaţia unora care din păcate s – au mulţumit doar la „Sfaturi populare” uitând să şi contribuie la rotunjirea sumei în legătură cu ridicarea bisericii . În adunări cetăţeneşti succesive dar şi duminica după slujbă la biserică am abordat această problemă delicată astfel : de la prima întâlnire realizată în decembrie anul trecut la şcoală urmată de discuţii în sânul bisericii după Sfânta slujbă de Crăciun , prilej cu care s – a ratificat programul de construire a unei biserici noi propus de un comitet de iniţiativă în urmă cu mulţi ani , comitet de iniţiativă care vine cu o sumă de 34 de milioane de lei şi o propunere de biserică de dimensiuni mici dar cu demisol şi un design deosebit de atrăgător . Cu acest prilej se adună primii bani prin subscripţie publică pe bază de tabel , bani donaţi de cei care imbrăţişează ideea de construire de biserică nouă după modelul prezentat în adunările succesive şi cu modificări importante realizat de Cristina Ianc . Ceea ce e curios , discuţiile şi polemicile pornesc la mai bine de 6 luni de la demararea activităţii şi stabilirea obiectivelor şi nu pornesc de la cei care au cuplat la idee ci de la cei care stau pe margine şi pozează în lideri de opinie separată . Acum , ca om care m – am implicat , am chemat la lucru , am invitat la sărbătoarea Fiilor Satului , am îndemnat pre muţi să ne ajute din afara satului , am cerut bani în baza unui program adoptat împreună , în baza unui proiect fie el şi incipient în formă de poze , arătând şi motivând , asta vrem să facem , la asta ne trebuie ajutor . Normal că unuia care n – au discutat cu nimeni , n – a cerut nimănui nimic , n – a arătat cuiva poza obiectivului , normal că îi este uşor şi i se pare firesc să schimbe macazul dar nouă , celor care avem responsabilitatea implicării cu bani şi muncă nu ne este tot una . Cu toate discuţiile am avut plăcuta surpriză să constat ritmicitatea contribuţiei cu toate discuţiile şi disfuncţiile şi subliniez că din decembrie 2009 şi până la Ziua Satului s – au adunat în jur de 33 de milioane lei , dar de atunci şi până astăzi , 24 .11.2010 s – au adunat aproape tot atât , respectiv 31 de milioane şi 500 de mii cu promisiuni şi de la alţi enoriaşi . Pe cine ar trebui remarcaţi ? În primul rând Aurelu Dejului , plecat de mult din sat fără familie şi cu o infirmitate , vine lângă noi şi donează 10 milioane de lei . Gest frumos şi care vine să întărească vorbele mele legate de cele 2 categorii de gurbeşteni , respectiv una care doarme în Gurbeşti iar cealaltă dislocată fizic în alte localităţi din ţară , în care viaţa şi vremurile i – a purtat dar care au rămas în sufletul lor cu o dragoste neţărmuită faţă de Gurbeşti şi gurbeşteni . Mulţumim Aurel , Dumnezeu să fie alături de tine şi de familia ta , eşti şi ai fost unul de – al nostru iar prin gestul tău nobil ne – ai demonstrat încă o dată că prioritar ar trebui să fie sufletul pentru că refuz să cred că nu ai avut ce să faci cu banii aceştia . Vom prinde odată , vom face biserică . Aşa să ne ajute Dumnezeu !
24.11.2010 Viorel Ianc
Aşadar iată-ne puşi în postura să pornim la drum lung sper eu , cu fapte , întâmplări , realităţi trăite neplăsmuite de minţi înfierbântate, dornice de trăiri înalte , fără suport real.
Cred că aţi observat în scrierile mele , nu foarte multe , că centrul pământului, este la deal , acolo unde m – am născut , acolo unde de fapt a văzut lumina zilei şi părintele Iancu Ioan , asemenea domnului inginer Firicel Nicolae . Deşi puţini la număr , ’’Delanii’’ au constituit nucleul dur al satului Gurbeşti , de ce ? pentru că întotdeauna au fost primii la lucru şi ultimii la toate cele . Poate mă întrbaţi : ’’ Ce înţelegi Viorel prin – toate cele ? – ’’ şi eu vi – aş răspunde :
– Când şi – au dorit ca tot omul să – şi poată face casă pe vatra părintească , acolo unde se născuseră părinţii , moşii şi strămoşii , chiar dacă acolo şi - au adunat materialele piatră , cărămidă , grinzi , coarne şi celelalte , n- au primit ’’plan’’ . Obligaţi fiind să le mute în centrul satului pentru a realiza alinierea şi integrarea în perimetrul construibil sau amânarea construcţiei pentru timpuri care va să vină .
Atunci când copiii lor îşi doreau ca şi ceilalţi copii din sat să poată învăţa la lumina unui bec electric . Nu ! Cei de la deal nu puteau pentru că erau înafara zonei construibile şi feri Doamne să le dai egalitate de şansă .
Au venit vremuri mai bune şi s – au îndurat şi de ei săracii să – i lase să – şi facă o casă acolo unde doreau dar , curent electric , vezi Doamne dacă îşi cumpără sau îşi fac stâlpi . Culmea , şi - au făcut . Şi – au făcut şi şi – au tras curent electric . Dar nu aveau drum . Pe timpul colectivului drumul se mutase alături . Pe unde vă închipuiţi ? Prin vatra căşii popii , a bunicului meu , adică pe mai scurt , unde m – am născut . Pe drumul vechi , vacile intrau până – n brâu , ca să nu zic până în uger . La pas spre imaş şi dinspre imaş . Mai bine de şase – şapte ani , ’’ cu indulgenţie’’ povestind .
Prin noi înşine , ar fi zis liberalii lui Brătianu , şi îmi fac pantofii în familie , ar fi zis Ceauşescu , în anii de glorie revoluţionară , tot aşa , prin ei înşişi şi – au făcut drumul mai mult cu ajutorul lui Marin decât cu acelor îndreptăţiţi ai vremii şi ai vremurilor .
Aveau drum , dar nu aveau apă ca toată lumea , la Valea Borrâ vacile se uitau la cantarigul lăsat sus , inspirat parcă din Setea lui Zaharia Stancu , dacă astăzi mai ştie cineva despre ce e vorba .
Acolo se năşteau copii asistaţi nu de medic sau infirmiere calificate , ci de Tiţa Bradii , moaşa mea care ştia ce , de ce şi cum . Cu mintea – i ascuţită de ţărancă trecută prin greutăţile vremii şi ai vremurilor , cu un optimism robust , o discriminare pozitivă , călcând în picioare probleme mărunte , ştia să ajungă la suflet şi să atenueze durerea găsind soluţii spontane . Greu de înţeles şi astăzi dar demn de povestit şi de apreciat . Povestind la gura sobei vrute şi nevrute , întâmplări , adevăruri trăite întotdeauna cu tâlc şi pildă de urmat , lăsând să se creadă că ’’ a băga bogoi’’ era principala ei îndeletnicire , premulţi şi premulte le – a pus împicioare .
Ioane Cocului , Bătrânu , cu mulţi ani de prizonierat la ruşi , cu experienţe teribile despre lucruri auzite şi neauzite , era sufletul şi inima caldă pentru că , la rândul lui văzuse mai multe decât putea şi reuşea să povestească .
Gheorghie Petriţ , mic de statură , înalt la sfat , poate numai Delavrancea a reuşit din Ştefan Vodă să lege epitete mai frumoase alături de un om nelipsit din strana bisericii din Gurbeşti .
Dumitrea Petriţî trecut prin multe ca şi Ioanea Cocului, dar prin Galiţia făcând parte din trupele Austro Ungare, iar la lumina tăciunilor Băşagului din dâmbul Lăzuţî , povestea agale , cum numai Bonce trecut prin aceeaşi experienţă reuşea să te ţină fără să dormi o nopte întregă , ascultându –l .
Cred că Dumnezeu a rânduit ca dorinţa lor aprigă să se transforme în realitate şi în anul de graţie 2010 , după îndelungi discuţii şi deliberări ne – am hotărât să ne prezentăm într – un număr important la adunarea Urbarialei Josani – Gurbeşti – Goila unde preţ de 5 minute s – a demonstrat ce poate însemna unitatea şi hotărârea unui sat . Atât ne – au trebuit dovedind că discuţiile sterile , că cela vrea , ălalalt nu , şamd. , iar în decurs de 2 săptămâni , printr – o implicare exemplară a tuturor celor implicaţi , curgea apă la Valea Borr dar şi spre Avrame Şchiopului .
Sigur că ei şi – ar fi dorit ca satul să se implice şi să – i ajute mai mult dar decând e lumea cei sătui nu au prea înţeles pe cei flămânzi şi tot aşa , sătenii le – au dat posibilitatea încă odată să se afirme şi să lupte pentru că numai aşa vor şti preţui ce au câştigat . Sigur că filmul activităţii îi are în centru pe Ghiţa Oniţ , Danu Cocului , Fimu , Dorinu dar parcă peste medie Frenţu zile întregi s – a dedicat trup şi suflet realizării lucrării . Nu trebuie trecut cu vederea implicarea primarului , disponibilitatea Comitetului Urbarialei de a face plăţile în totalitate şi la timp , lucru care a permis continuitate şi supleţe în derularea lucrării . M – am implicat logistic doar , în adoptarea hotărârii de realizare a lucrării , găsirea la un preţ bun a materialelor prin Danu lui Liviu , aducerea lor la timp iar Abrudan merită menţionat pentru recomandarea unor oameni serioşi cu scule performante care , intr – un timp scurt au realizat săpătura simultan cu acoperirea furtunului de racord iar Nelu Purilii , nepot şi fiu de gurbeştean , cu profesionalism a încheiat în timp scurt legăturile şi racordurile făcându – i fericiţi pe beneficiari , aşezându – i în rândul oamenilor normali beneficiari a unor facilităţi minime elementare .
Mă văd silit să mă repet spunându – vă şi dumneavoastră ceea ce am spus în biserică în Sfânta zi de Crăciun , atunci cu adoptarea hotărârii de a ridica o biserică : Gurbeştiul este un sat mic , sătenii lui sunt oameni de o potenţă economică medie iar şansele noastre de a reuşi sunt indisolubile legate de faptul că : numai prinzând odată vom reuşi . Am prins odată , am băgat apă . Vom prinde odată , vom face biserică . Aşa să ne ajute Dumnezeu !
Viorel Ianc
În dimineaţa aceea de aprilie timpurie o strălucită ploaie de lumină argintie se revărsa peste toată Valea Meziadului ridicând perdeaua rară de ceaţă de deasupra pădurii.
Merii din jurul viilor îşi deschideau florile albe la atingerea razelor călduţe şi ocrotitoare. Boabele strălucitoare de rouă încep să se piardă odată cu pogorârea căldurii.
Nu prea departe , căsuţele aşezate în şir de-a lungul văii , răsăreau dintre pomii grădinilor legându-se de cei câţiva nori răzleţi, plutitori de deasupra cu funiile albe ale coşurilor. Pe nesimţite, într-o linişte divină, natura îşi iese din somnul dulce al nopţii.
Îndată ce mă lăsai spre valea scânteietoare,căci mergeam să fotografiez cei doi goruni seculari cu coroanele uriaşe şi trunchiurile groase cît cuprind braţele întinse a cinci bărbaţi, pe malul opus privirile mi se opriră asupra a două făpturi mişcătoare. Erau două căprioare, două suflete cu blăniţa de culoarea flăcării, se adăpau sorbind cu botul lor mic, negru apa ce se unduia la atingerea gingaşă în cercuri mişcătoare.
Una se întoarse şi făcu câţiva paşi cercetând împrejurimile cu ochişorii sticloşi, iscoditori , blânzi, cu genele de la pleoapele de sus largi, dând privirii o expresie de gingăşie. Urechile alungite, mai deschise parcă la culoare, dădeau senzaţia de înălţime iar trupul bine proporţionat- mai înalt la umerii din faţă, un gât potrivit de lung, elastic, codiţă scurtă, ciuntită, sprijinită pe cele patru picioare subţiri, cu copite mici, îi fac mersul uşor şi elegant.
Terminând de băut, cea din urmă, îşi scutură corpul, ca după un fior rece apoi o urmă pe cealaltă.
Apa se scurgea printre pietre răspândind un cântec molcom, un clipocit liniştitor stricat de un pâlc de vrăbii ce trecură pe deasupra. Cele două fugarnice tresăriră iar paşii le purtară cu iuţeală, în salturi, pe poteca ce duce spre pădure topindu-se în adâncurile ei.
Frumuseţea şi gingăşia lor mi-au încîntat privirea, mi-au desfătat sufletul, imaginea aceasta rămânându-mi întipărită pe pelicula minţii.
Mi-am continuat drumul spre cei doi uriaşi în uma mea lăsând delurile cu vii şi livezi abia împupite...
GHE. MAR. DAVID
institutor
Mişcarea ecologistă
Cum bine au observat biologii, omul este singura fiinţă care îşi distruge mediul în care trăieşte. De ce? Răspunsuri ar fi multe: nepăsarea, lipsa educaţiei, incultura, inconştienţa fac din om cel mai mare inamic natural al planetei. Omul încă nu a învăţat, sau mai bine spus a uitat cum să trăiască în armonie cu natura. Prin urmare, « mişcarea ecologistă » doreşte să facă educaţie ecologică, îşi propune să treacă de formule socotite câteodată stupide de genul „nu aruncaţi hârtii pe jos” pentru a vă face să realizaţi că zilnic respiraţi gaze de eşapament, ori suntem expuşi altor tipuri de poluări.
Mediul înconjurător descrie cel mai bine gradul de civilizaţie al societăţii în care trăim. Prin urmare, a face un bine naturii, înseamnă a face un bine societăţii şi indivizilor ei.
Să trăim în armonie cu natura - e oare aşa de greu de realizat? Sticla, hârtia, plasticul se pot recicla cu succes, s-a inventat maşina de spălat fără detergenţi, călătoriile cu bicicleta sunt mai sănătoase decât cele cu automobilul iar folosirea transportului în comun reduce poluarea în oraş.
Poluarea reprezintă distrugerea mediului înconjurător datorată infectării cu materii reziduale, cu deşeuri industriale, cu gaze de eşapament etc. Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-a menţinut timp de milioane de ani, este ameninţat acum de activitatea omului. Aceste pericole ar fi efectul de seră, încălzirea globală, poluarea aerului, subţierea stratului de ozon şi ploile acide. În ultimii 200 de ani industrializarea globală a dereglat raportul de gaze necesar pentru echilibrul atmosferic. Arderea cărbunelui şi a gazului metan a dus la formarea unor cantităţi enorme de dioxid de carbon şi alte gaze, mai ales după ce la sfârşitul secolului trecut a apărut automobilul. Dezvoltarea agriculturii a determinat acumularea unor cantităţi mari de metan şi oxizi de azot în atmosferă.
Stratul de ozon din atmosferă ne protejează reţinând razele ultraviolete ale Soarelui. Efectul respectiv a fost semnalat pentru prima oară în anul 1985 de către oamenii de ştiinţă care lucrau în Antarctica, în momentul în care au observat formarea unei găuri în stratul de ozon. Cercetătorii au fost îngrijoraţi de faptul că stratul de ozon s-ar putea rarefia şi în alte părţi ale Globului, crescând nivelul radiaţiilor nocive. Din nefericire, cu 10 ani mai târziu, în 1995 s-a observat că şi deasupra Arcticii şi a Europei de Nord s-au format găuri în stratul de ozon.
Ploaia acidă se formează atunci când dioxidul de sulf sau oxizii de azot - ambele rezultate ale poluării - se amestecă în atmosferă cu aburii de apă. Păduri întregi au dispărut din această cauză. Este şi mai rău, dacă ploaia acidă ajunge în lacuri sau râuri, pentru că acestea transportă otrava la distanţă, omorând şi cele mai mici organisme. Poluarea resurselor de apă poate atrage după sine izbucnirea unor epidemii, apariţia unor boli grave şi moartea. Sunt modificate şi raporturile repartizării precipitaţiilor: regiuni imense pot fi secate complet, ducând la foamete şi pierderea multor vieţi omeneşti.
prof. Valentina SILAGHI
RECICLAREA – “LUPTA ÎMPOTRIVA DEŞEURILOR”
Deşeurile sunt substanţe mobile, care apar în cantitate mare în procesele de sinteză şi de producţie sau prin necesităţile de consum şi care nu mai sunt necesare. Deşeurile solide se mai numesc ,,gunoi". Se disting: gunoiul menajer, deşeurile agricole şi industriale, deşeuri normale şi speciale.
În activarea deşeurilor trebuie să se decurgă ordonat urmând priorităţile: evitarea, reducerea, valorificarea, depozitarea.
După colectare, sortare şi divizare, deşeurile pot fi valorificate după următoarele principii:
a) valorificarea materială: reciclarea hârtiei, a sticlei, a substanţelor sintetice, a metalelor.
b) valorificarea biologică: -degradarea microbiană aerobă:
compozitarea. -degradarea microbiană anaerobă:
producerea biogazului c)valorificarea termică: gazeificarea, piroliza, arderea pentru producerea de energie.
Reciclarea este utilizarea deşeurilor sau a produşilor secundari la fabricare de noi produse (reciclarea materială); necesită cheltuieli mari pentru recoltare, divizare, sortare, purificare, depozitare şi transport, dar este avantajoasă din punct de vedere ecologic.
Hârtia şi cartonul reprezintă 32% din cantitatea de gunoi a fiecărei gospodării. Fiecare familie foloseşte cam 6 copaci (echivalentul în hârtie) în fiecare an. Odată ajunse la groapa de gunoi, hârtia se descompune şi produce gaz metan, care este principalul vinovat pentru distrugerea stratului de ozon al Pământului.
Sticla are nevoie de 1.000.000 de ani pentru a se descompune în gropile de gunoi. Sticla se poate recicla continuu: topită şi refolosită... .
Cutiile din aluminiu: o cutie din aluminiu se descompune în 80-100 ani în gropile de gunoi. Aluminiul se poate recicla continuu topit şi refolosit. Reciclarea unei cutii din aluminiu, economiseşte energia necesară utilizării unui televizor timp de trei ore.
Masele plastice (deşeuri sintetice). Se reciclează 3 tipuri de plastic:
- P.E.T.- flacoane de băuturi răcoritoare
- HDPE - pungi de plastic, flacoane de şampon
- 3VINYL - transparente ţevi şi garnituri pentru instalaţii.
Reciclarea flacoanelor PET economiseşte 84% din energia folosită pentru a le produce din material brut.
Dacă plasticul este ars fără a se întruni condiţiile de temperatură se degajă o substanţă numita dioxină, foarte toxică, care cauzează diferite tipuri de cancer dar şi efecte negative asupra nou-născuţilor, probleme respiratorii şi deficienţe neurologice -,,nu ardeţi niciodată deşeurile din plastic".
Compozitarea: constă în degradarea biologică şi transformarea gunoiului casnic de natură organică, a materialului vegetal, prin intermediul bacteriilor. Compostul obţinut este o substanţă sfărâmicioasă de culoare brună, bogată în humus şi nutrienţi organici, folosit ca îngrăşământ organic în grădinărit.
Producerea biogazului: prin descompunerea bacteriană anaerobă a deşeurilor organice: gunoi de grajd, iarbă, paie sau deşeuri de măcelarie se obţine biogazul, care se compune, în principal , din metan (50-70 %) şi dioxid de carbon (27-43%); se foloseşte ca şi gaz de încălzire.
Arderea deşeurilor: este un procedeu de inactivare a deşeurilor, în special a gunoiului menajer, dar şi a gunoiului special şi a nămolului de purificare, cu scopul de transformare în substanţe nepoluante ale mediului. Arderea deşeurilor se realizează în incineratoare industriale la temperaturi foarte înalte (800-1200 grade C).
Deşeurile poluează aerul, apa şi solul, degradează peisajele pe suprafeţe întinse, antrenează costuri ridicate pentru depozitarea lor şi uzine pentru incinerarea reziduurilor.
Nu uitaţi că, acţionând în respectarea mediului înconjurator, nu înseamnă să ne limităm doar la eliminarea produselor ci şi la un comportament ecologic care este necesar în toate domeniilevieţii noastre cotidiene.
prof. Aurora ALDEA
Asemenea nouă!
De v-ar bate Dumnezeu
Cum bateţi poporul meu!
De v-ar da în cap cenuşă
Cum ne puneţi voi pe buză!
De vi-ar scoate-ncet şi ochii,
Să vi-i mânce-n lume corbii,
Ca să nu ne mai priviţi
Nici ca robi, nici umiliţi!
De v-ar pune Dumnezeu
Viermi şi lipitori, la greu,
Peste limbile sluţite
Cu care minţiţi poporul!
Jar de v-ar tuna-n urechi
Să vă stăm şi la priveghi…
Că-n seamă nu ne băgaţi,
Rugile nu le-ascultaţi!
De-aţi păţi cum păţeau hoţii,
Criminalii, mincinoşii
De pe vremea lui Vlad Domnul,
Ce nu ştia lenea şi somnul
Aşa cum le cunoaşteţi voi…
Împuţiţilor ciocoi!
(25 – IX – 2007; 9:38)
S-au dus eroii
S-au dus eroii de-altă dată
Şi am pierdut sângele lor…,
Am dat uitării a lor faptă
Şi i-am uitat mult prea uşor!
Iar astăzi dacă cineva
Ar pomeni, cumva, pe unul…
În seamă, noi, nu l-am lua,
Căci ne-am uitat chiar şi străbunul!
Am fost cândva de viţă-aleasă
Şi am ştiut cum să trăim!
Azi toţi ne ţin de după leasă…
Ne-nvaţă cum să nu mai fim!
Să nu mai fim români de-o limbă,
Să nu mai fim români curaţi,
Să nu mai fim acei ce schimbă…
Ci doar să fim noi cei schimbaţi!
Şi de se poate chiar şi-acesta:
Ca să uităm de Dumnezeu
Şi să ne-mpuie toată ţeasta
Cu multe rugi către un zeu.
Şi zei sunt mulţi, precum e lumea…
Şi mulţi să fim şi noi ca ei…!
Căci doar aşa ne pot conduce
Tăcuţi, la jertfă, ca pe miei!
Credinţa noastră tot slăbeşte,
Dar noi ne împăcăm cu răul,
Fiinţa noastră-acum păleşte
Şi-ncet, încet ne-nghite hăul!
Sculaţi Români din adormire!
Nici imnul, voi, nu vi-l mai ştiţi…,
Nu mai trăiţi în umilire,
Aş cum alţii vor să fiţi!
Chiar şi-acei ce azi conduc
Mândra Ţară Românească,
Ne vând slugi pe la Apus,
Ca ei bine să trăiască!
Atât ne-au învrăjbit Aleşii…
Că azi suntem „care pe care”,
Şi-ncet ajungem ca şi dânşii:
De-a nu mai pute privi spre soare!
Ridică-te Române iar,
Aruncă-albeaţa de pe minte,
Să dăm cu-aceşti ciocoi afară,
Ce nu se tem de cele sfinte!
Cât, Doamne, poţi ca să-i mai rabzi?
Cât, Doamne, ne mai dai răbdare?
De ce nu vii ca să îi arzi
Să fie şi Românul Mare!
Cât ei vor mai domni în ţară
Ne-om închina tot la Apus,
Pe toţi ne-au integrat în U. E. …
Nu le-a păsat de-al nost’ răspuns!
Nu ne-a-ntrebat nimeni de-acolo
De vrem sau nu să aderăm…
Doar ne-am trezit zvârliţi încolo!
Şi-acum putem să suportăm!
Aşa e azi Democraţia,
Aşa o înţeleg cu toţii,
Ne amăgim c-avem puterea…,
Dar de condus... conduc tot hoţii!
(30-01-2007)
Prof. Gabriel – Karol Jakab
Izvorul izvoarelor
Am închis în mine liniştea,
deznădăjduită, ea se izbeşte de porţi,
sfătuită de străini am zvârlit cheia în singurătate.
Târziu te-ai întors călătorule,
în castelul de fiere
o arătare nebună
profanează cu degete slabe apusul.
S-au învechit visele
şi au fost mâncate de molii,
au fugit anii
alergaţi de căţeaua disperării;
A rămas în urmă o dâră de pace
pe care mă-ntorc în genunchi spre copilărie...
Vârstă
Ce poţi zbura
când aripile ţi-au rămas mici
şi lumea de jos
îşi înfige rădăcinile
în porţia ta de cer?
Visul neîntremat
după o lungă convalescenţă
îţi rătăceşte din clopotniţă-n clopotniţă
uşor ca mireasma alungată
dintr-o brutărie veche
în care brutarul rotunjeşte păreri de pâine.
Nu se poate îmbătrâni
în aglomerarea de ziduri
ce-şi rânjesc unul altuia
asemeni călătorilor dintr-un
autobuz de periferie.
Linişte
În aşteptarea tremurată
se aşternea întunericul
în straturi subţiri,
între mine şi noapte
doar zidul de carne al pleoapei.
Umbre fără fiinţe se strecoară
câte una şi fug,
dincolo de zid nu sunt decât
o părere
risipită printre degetele firii.
În podul palmei ei, o clipă,
mi-am odihnit coşmarele,
apoi am pornit vinovat
alungat de coarnele stelelor,
un înger mi-a înşfăcat însă căderea
şi în locul aurei lui a rămas linişte.
Tăcerea s-a cuibărit
în toate sunetele,
pe fiecare silabă cloceşte greu
o linişte domestică.
Ticăitul secundelor
s-a cufundat încet în puful
înnecăcios al păcatului.
Sunetul paşilor mei nu-l mai aud,
aş vrea să umblu
pe cioburi de idei,
să-mi aud tălpile sângerând
să-mi simt urletul umplându-mi
timpanele.
