Cronica iulie - august - noiembrie

Presaţi de multiplele probleme , nu am avut prea mult timp pentru bilanţuri , deşi aruncând o privire în spate , nu putem să nu remarcăm mobilizarea exemplară , starea de emulaţie a tuturor , până şi primarul şi – a suflecat mâinile şi a purces la acţiuni şi activităţi în legătură cu una din cele mai reuşite activităţi a anului „Ziua satului Gurbeşti” , prilej cu care am ieşit în faţa oamenilor , nu numai cu bucate şi băutură , ca mai peste tot , ci şi cu o carte legată de istoria satului , această foaie numită „Ziarul de Gurbeşti” , un frumos program artistic , hrană de suflet , într – un cuvânt . Cuvânt de mulţumire tuturor celor care s – au implicat dar şi celor care , din diverse colţuri de ţară şi judeţ , ne – au onorat cu prezenţa lor contribuind la un loc cu frumoasa sumă de 6000 de lai . Cu atât mai mult lăudabilă această întâlnire cu cât cele puse pe masă au fost cu precădere aduse de săteni iar bucatele pregătite de mâinile măiestre a harnicelor gospodine din sat . Ne – am ospătat , ne – am cinstit şi omenit dar a trebuit să ne apucăm de treabă , am purces la culegeri de informaţii în legătură cu proiectul pentru biserică punct de plecare a multora din celelalte lucruri . De remarcat că prin străduinţe şi încercări succesive am reuşit să coborâm preţul proiectului de la 165 milioane la 90 cu decontări succesive de 30 de milioane în funcţie de etapele de realizare , ultima fiind la predarea proiectului . Sigur că iniţial am realizat studiul geo , ridicarea top şi certificatul de urbanism , lucruri la care s – au implicat şi înhămat cele 2 fete Ianc Ana Maria şi Ianc Cristina , una inginer topograf şi fiică de gurbeştean iar cealaltă de asemenea . Se impunea pregătirea terenului în vederea trasării fundaţiei bisericii . A fost nevoie de a disloca peste 300 metri cubi de pământ , lucrarea s – a realizat în parametri normali , organizându – se o licitaţie deschisă la metru cub săpat – dislocat şi transportat în rampă . Cu acest prilej am primit oferte de la 7 firme sau persoane fizice , preţul pornind de la 1 leu şi 70 per metru cub săpat şi dus în rampă ajungând la final la 1 leu şi 5 bani de la 2 firme , optând în cele din urmă în favoarea lui Contraş Marin , om cu rădăcini în Gurbeşti şi cu contribuţie la ridicarea bisericii la întâlnirea cu fii satului . Cu profesionalism şi organizare bună , în 2 zile lucrarea a fost gata , în parametrii ceruţi , bineînţeles prilej de unele remarci a unor binevoitori din rândul sătenilor . Văzând că nu e glumă şi că suntem hotărâţi să atacăm frontal problema , fără să vrem am stârnit o serie de polemici în rândul sătenilor , sau mai bine zis ai enoriaşilor . Ele se refereau la observaţia unora care din păcate s – au mulţumit doar la „Sfaturi populare” uitând să şi contribuie la rotunjirea sumei în legătură cu ridicarea bisericii . În adunări cetăţeneşti succesive dar şi duminica după slujbă la biserică am abordat această problemă delicată astfel : de la prima întâlnire realizată în decembrie anul trecut la şcoală urmată de discuţii în sânul bisericii după Sfânta slujbă de Crăciun , prilej cu care s – a ratificat programul de construire a unei biserici noi propus de un comitet de iniţiativă în urmă cu mulţi ani , comitet de iniţiativă care vine cu o sumă de 34 de milioane de lei şi o propunere de biserică de dimensiuni mici dar cu demisol şi un design deosebit de atrăgător . Cu acest prilej se adună primii bani prin subscripţie publică pe bază de tabel , bani donaţi de cei care imbrăţişează ideea de construire de biserică nouă după modelul prezentat în adunările succesive şi cu modificări importante realizat de Cristina Ianc . Ceea ce e curios , discuţiile şi polemicile pornesc la mai bine de 6 luni de la demararea activităţii şi stabilirea obiectivelor şi nu pornesc de la cei care au cuplat la idee ci de la cei care stau pe margine şi pozează în lideri de opinie separată . Acum , ca om care m – am implicat , am chemat la lucru , am invitat la sărbătoarea Fiilor Satului , am îndemnat pre muţi să ne ajute din afara satului , am cerut bani în baza unui program adoptat împreună , în baza unui proiect fie el şi incipient în formă de poze , arătând şi motivând , asta vrem să facem , la asta ne trebuie ajutor . Normal că unuia care n – au discutat cu nimeni , n – a cerut nimănui nimic , n – a arătat cuiva poza obiectivului , normal că îi este uşor şi i se pare firesc să schimbe macazul dar nouă , celor care avem responsabilitatea implicării cu bani şi muncă nu ne este tot una . Cu toate discuţiile am avut plăcuta surpriză să constat ritmicitatea contribuţiei cu toate discuţiile şi disfuncţiile şi subliniez că din decembrie 2009 şi până la Ziua Satului s – au adunat în jur de 33 de milioane lei , dar de atunci şi până astăzi , 24 .11.2010 s – au adunat aproape tot atât , respectiv 31 de milioane şi 500 de mii cu promisiuni şi de la alţi enoriaşi . Pe cine ar trebui remarcaţi ? În primul rând Aurelu Dejului , plecat de mult din sat fără familie şi cu o infirmitate , vine lângă noi şi donează 10 milioane de lei . Gest frumos şi care vine să întărească vorbele mele legate de cele 2 categorii de gurbeşteni , respectiv una care doarme în Gurbeşti iar cealaltă dislocată fizic în alte localităţi din ţară , în care viaţa şi vremurile i – a purtat dar care au rămas în sufletul lor cu o dragoste neţărmuită faţă de Gurbeşti şi gurbeşteni . Mulţumim Aurel , Dumnezeu să fie alături de tine şi de familia ta , eşti şi ai fost unul de – al nostru iar prin gestul tău nobil ne – ai demonstrat încă o dată că prioritar ar trebui să fie sufletul pentru că refuz să cred că nu ai avut ce să faci cu banii aceştia . Vom prinde odată , vom face biserică . Aşa să ne ajute Dumnezeu !
24.11.2010 Viorel Ianc

Cronica lunii iulie 2010

Aşadar iată-ne puşi în postura să pornim la drum lung sper eu , cu fapte , întâmplări , realităţi trăite neplăsmuite de minţi înfierbântate, dornice de trăiri înalte , fără suport real.
Cred că aţi observat în scrierile mele , nu foarte multe , că centrul pământului, este la deal , acolo unde m – am născut , acolo unde de fapt a văzut lumina zilei şi părintele Iancu Ioan , asemenea domnului inginer Firicel Nicolae . Deşi puţini la număr , ’’Delanii’’ au constituit nucleul dur al satului Gurbeşti , de ce ? pentru că întotdeauna au fost primii la lucru şi ultimii la toate cele . Poate mă întrbaţi : ’’ Ce înţelegi Viorel prin – toate cele ? – ’’ şi eu vi – aş răspunde :
– Când şi – au dorit ca tot omul să – şi poată face casă pe vatra părintească , acolo unde se născuseră părinţii , moşii şi strămoşii , chiar dacă acolo şi - au adunat materialele piatră , cărămidă , grinzi , coarne şi celelalte , n- au primit ’’plan’’ . Obligaţi fiind să le mute în centrul satului pentru a realiza alinierea şi integrarea în perimetrul construibil sau amânarea construcţiei pentru timpuri care va să vină .
Atunci când copiii lor îşi doreau ca şi ceilalţi copii din sat să poată învăţa la lumina unui bec electric . Nu ! Cei de la deal nu puteau pentru că erau înafara zonei construibile şi feri Doamne să le dai egalitate de şansă .
Au venit vremuri mai bune şi s – au îndurat şi de ei săracii să – i lase să – şi facă o casă acolo unde doreau dar , curent electric , vezi Doamne dacă îşi cumpără sau îşi fac stâlpi . Culmea , şi - au făcut . Şi – au făcut şi şi – au tras curent electric . Dar nu aveau drum . Pe timpul colectivului drumul se mutase alături . Pe unde vă închipuiţi ? Prin vatra căşii popii , a bunicului meu , adică pe mai scurt , unde m – am născut . Pe drumul vechi , vacile intrau până – n brâu , ca să nu zic până în uger . La pas spre imaş şi dinspre imaş . Mai bine de şase – şapte ani , ’’ cu indulgenţie’’ povestind .
Prin noi înşine , ar fi zis liberalii lui Brătianu , şi îmi fac pantofii în familie , ar fi zis Ceauşescu , în anii de glorie revoluţionară , tot aşa , prin ei înşişi şi – au făcut drumul mai mult cu ajutorul lui Marin decât cu acelor îndreptăţiţi ai vremii şi ai vremurilor .
Aveau drum , dar nu aveau apă ca toată lumea , la Valea Borrâ vacile se uitau la cantarigul lăsat sus , inspirat parcă din Setea lui Zaharia Stancu , dacă astăzi mai ştie cineva despre ce e vorba .
Acolo se năşteau copii asistaţi nu de medic sau infirmiere calificate , ci de Tiţa Bradii , moaşa mea care ştia ce , de ce şi cum . Cu mintea – i ascuţită de ţărancă trecută prin greutăţile vremii şi ai vremurilor , cu un optimism robust , o discriminare pozitivă , călcând în picioare probleme mărunte , ştia să ajungă la suflet şi să atenueze durerea găsind soluţii spontane . Greu de înţeles şi astăzi dar demn de povestit şi de apreciat . Povestind la gura sobei vrute şi nevrute , întâmplări , adevăruri trăite întotdeauna cu tâlc şi pildă de urmat , lăsând să se creadă că ’’ a băga bogoi’’ era principala ei îndeletnicire , premulţi şi premulte le – a pus împicioare .
Ioane Cocului , Bătrânu , cu mulţi ani de prizonierat la ruşi , cu experienţe teribile despre lucruri auzite şi neauzite , era sufletul şi inima caldă pentru că , la rândul lui văzuse mai multe decât putea şi reuşea să povestească .
Gheorghie Petriţ , mic de statură , înalt la sfat , poate numai Delavrancea a reuşit din Ştefan Vodă să lege epitete mai frumoase alături de un om nelipsit din strana bisericii din Gurbeşti .
Dumitrea Petriţî trecut prin multe ca şi Ioanea Cocului, dar prin Galiţia făcând parte din trupele Austro Ungare, iar la lumina tăciunilor Băşagului din dâmbul Lăzuţî , povestea agale , cum numai Bonce trecut prin aceeaşi experienţă reuşea să te ţină fără să dormi o nopte întregă , ascultându –l .
Cred că Dumnezeu a rânduit ca dorinţa lor aprigă să se transforme în realitate şi în anul de graţie 2010 , după îndelungi discuţii şi deliberări ne – am hotărât să ne prezentăm într – un număr important la adunarea Urbarialei Josani – Gurbeşti – Goila unde preţ de 5 minute s – a demonstrat ce poate însemna unitatea şi hotărârea unui sat . Atât ne – au trebuit dovedind că discuţiile sterile , că cela vrea , ălalalt nu , şamd. , iar în decurs de 2 săptămâni , printr – o implicare exemplară a tuturor celor implicaţi , curgea apă la Valea Borr dar şi spre Avrame Şchiopului .
Sigur că ei şi – ar fi dorit ca satul să se implice şi să – i ajute mai mult dar decând e lumea cei sătui nu au prea înţeles pe cei flămânzi şi tot aşa , sătenii le – au dat posibilitatea încă odată să se afirme şi să lupte pentru că numai aşa vor şti preţui ce au câştigat . Sigur că filmul activităţii îi are în centru pe Ghiţa Oniţ , Danu Cocului , Fimu , Dorinu dar parcă peste medie Frenţu zile întregi s – a dedicat trup şi suflet realizării lucrării . Nu trebuie trecut cu vederea implicarea primarului , disponibilitatea Comitetului Urbarialei de a face plăţile în totalitate şi la timp , lucru care a permis continuitate şi supleţe în derularea lucrării . M – am implicat logistic doar , în adoptarea hotărârii de realizare a lucrării , găsirea la un preţ bun a materialelor prin Danu lui Liviu , aducerea lor la timp iar Abrudan merită menţionat pentru recomandarea unor oameni serioşi cu scule performante care , intr – un timp scurt au realizat săpătura simultan cu acoperirea furtunului de racord iar Nelu Purilii , nepot şi fiu de gurbeştean , cu profesionalism a încheiat în timp scurt legăturile şi racordurile făcându – i fericiţi pe beneficiari , aşezându – i în rândul oamenilor normali beneficiari a unor facilităţi minime elementare .
Mă văd silit să mă repet spunându – vă şi dumneavoastră ceea ce am spus în biserică în Sfânta zi de Crăciun , atunci cu adoptarea hotărârii de a ridica o biserică : Gurbeştiul este un sat mic , sătenii lui sunt oameni de o potenţă economică medie iar şansele noastre de a reuşi sunt indisolubile legate de faptul că : numai prinzând odată vom reuşi . Am prins odată , am băgat apă . Vom prinde odată , vom face biserică . Aşa să ne ajute Dumnezeu !
Viorel Ianc

Ziarul de Gurbeşti, nr. 3

Adăpatul

           În dimineaţa aceea de aprilie timpurie o strălucită ploaie de lumină argintie se revărsa peste toată Valea Meziadului ridicând perdeaua rară de ceaţă de deasupra pădurii.

          Merii din jurul viilor îşi deschideau florile albe la atingerea razelor călduţe şi ocrotitoare. Boabele strălucitoare de rouă încep să se piardă odată cu pogorârea căldurii.

          Nu prea departe , căsuţele aşezate în şir de-a lungul văii , răsăreau dintre pomii grădinilor legându-se de cei câţiva nori răzleţi, plutitori de deasupra cu funiile albe ale coşurilor. Pe nesimţite, într-o linişte divină, natura îşi iese din somnul dulce al nopţii.

          Îndată ce mă lăsai spre valea scânteietoare,căci mergeam să fotografiez cei doi goruni seculari cu coroanele uriaşe şi trunchiurile groase cît cuprind braţele întinse a cinci bărbaţi, pe malul opus privirile mi se opriră asupra a două făpturi mişcătoare. Erau două căprioare, două suflete cu blăniţa de culoarea flăcării, se adăpau sorbind cu botul lor mic, negru apa ce se unduia la atingerea gingaşă în cercuri mişcătoare.

          Una se întoarse şi făcu câţiva paşi cercetând împrejurimile cu ochişorii sticloşi, iscoditori , blânzi, cu genele de la pleoapele de sus largi, dând privirii o expresie de gingăşie. Urechile alungite, mai deschise parcă la culoare, dădeau senzaţia de înălţime iar trupul bine proporţionat- mai înalt la umerii din faţă, un gât potrivit de lung, elastic, codiţă scurtă, ciuntită, sprijinită pe cele patru picioare subţiri, cu copite mici, îi fac mersul uşor şi elegant.

          Terminând de băut, cea din urmă, îşi scutură corpul, ca după un fior rece apoi o urmă pe cealaltă.

          Apa se scurgea printre pietre răspândind un cântec molcom, un clipocit liniştitor stricat de un pâlc de vrăbii ce trecură pe deasupra. Cele două fugarnice tresăriră iar paşii le purtară cu iuţeală, în salturi, pe poteca ce duce spre pădure topindu-se în  adâncurile ei.

          Frumuseţea şi gingăşia lor mi-au încîntat privirea, mi-au desfătat sufletul, imaginea  aceasta rămânându-mi întipărită pe pelicula minţii.

          Mi-am continuat drumul spre cei doi uriaşi în uma mea lăsând delurile cu vii şi livezi abia împupite...

GHE. MAR. DAVID

institutor

Mişcarea ecologistă

Cum bine au observat biologii, omul este singura fiinţă care îşi distruge mediul în care trăieşte. De ce? Răspunsuri ar fi multe: nepăsarea, lipsa educaţiei, incultura, inconştienţa fac din om cel mai mare inamic natural al planetei. Omul încă nu a învăţat, sau mai bine spus a uitat cum să trăiască în armonie cu natura. Prin urmare, « mişcarea ecologistă » doreşte să facă educaţie ecologică, îşi propune să treacă de formule socotite câteodată stupide de genul „nu aruncaţi hârtii pe jos” pentru a vă face să realizaţi că zilnic respiraţi gaze de eşapament, ori suntem expuşi altor tipuri de poluări.

          Mediul înconjurător descrie cel mai bine gradul de civilizaţie al societăţii în care trăim. Prin urmare, a face un bine naturii, înseamnă a face un bine societăţii şi indivizilor ei.

          Să trăim în armonie cu natura - e oare aşa de greu de realizat? Sticla, hârtia, plasticul se pot recicla cu succes, s-a inventat maşina de spălat fără detergenţi, călătoriile cu bicicleta sunt mai sănătoase decât cele cu automobilul iar folosirea transportului în comun reduce poluarea în oraş.

          Poluarea reprezintă distrugerea mediului înconjurător datorată infectării cu materii reziduale, cu deşeuri industriale, cu gaze de eşapament etc. Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-a menţinut timp de milioane de ani, este ameninţat acum de activitatea omului. Aceste pericole ar fi efectul de seră, încălzirea globală, poluarea aerului, subţierea stratului de ozon şi ploile acide. În ultimii 200 de ani industrializarea globală a dereglat raportul de gaze necesar pentru echilibrul atmosferic. Arderea cărbunelui şi a gazului metan a dus la formarea unor cantităţi enorme de dioxid de carbon şi alte gaze, mai ales după ce la sfârşitul secolului trecut a apărut automobilul. Dezvoltarea agriculturii a determinat acumularea unor cantităţi mari de metan şi oxizi de azot în atmosferă.

          Stratul de ozon din atmosferă ne protejează reţinând razele ultraviolete ale Soarelui. Efectul respectiv a fost semnalat pentru prima oară în anul 1985 de către oamenii de ştiinţă care lucrau în Antarctica, în momentul în care au observat formarea unei găuri în stratul de ozon. Cercetătorii au fost îngrijoraţi de faptul că stratul de ozon s-ar putea rarefia şi în alte părţi ale Globului, crescând nivelul radiaţiilor nocive. Din nefericire, cu 10 ani mai târziu, în 1995 s-a observat că şi deasupra Arcticii şi a Europei de Nord s-au format găuri în stratul de ozon.

          Ploaia acidă se formează atunci când dioxidul de sulf sau oxizii de azot - ambele rezultate ale poluării - se amestecă în atmosferă cu aburii de apă. Păduri întregi au dispărut din această cauză. Este şi mai rău, dacă ploaia acidă ajunge în lacuri sau râuri, pentru că acestea transportă otrava la distanţă, omorând şi cele mai mici organisme. Poluarea resurselor de apă poate atrage după sine izbucnirea unor epidemii, apariţia unor boli grave şi moartea. Sunt modificate şi raporturile repartizării precipitaţiilor: regiuni imense pot fi secate complet, ducând la foamete şi pierderea multor vieţi omeneşti.

prof. Valentina SILAGHI

RECICLAREA – “LUPTA ÎMPOTRIVA DEŞEURILOR”

                  Deşeurile sunt substanţe mobile, care apar în cantitate mare în procesele de sinteză şi de producţie sau prin necesităţile de consum şi care nu mai sunt necesare. Deşeurile solide se mai numesc ,,gunoi". Se disting: gunoiul menajer, deşeurile agricole şi industriale, deşeuri normale şi speciale.

         În activarea deşeurilor trebuie să se decurgă ordonat urmând priorităţile: evitarea, reducerea, valorificarea, depozitarea.

         După colectare, sortare şi divizare, deşeurile pot fi valorificate după următoarele principii:

                    a) valorificarea materială: reciclarea hârtiei, a sticlei, a substanţelor sintetice, a metalelor.

                    b) valorificarea biologică: -degradarea microbiană aerobă:    

                         compozitarea. -degradarea microbiană anaerobă:

                              producerea biogazului                c)valorificarea termică: gazeificarea, piroliza, arderea pentru producerea de energie.                        

         Reciclarea este utilizarea deşeurilor sau a produşilor secundari la fabricare de noi produse (reciclarea materială); necesită cheltuieli mari pentru recoltare, divizare, sortare, purificare, depozitare şi transport, dar  este avantajoasă din punct de vedere ecologic.

         Hârtia şi cartonul reprezintă 32% din cantitatea de gunoi a fiecărei gospodării. Fiecare familie foloseşte cam 6 copaci (echivalentul în hârtie) în fiecare an. Odată ajunse la groapa de gunoi, hârtia se descompune şi produce gaz metan, care este principalul vinovat pentru distrugerea stratului de ozon al Pământului.

         Sticla are nevoie de 1.000.000 de ani pentru a se descompune în gropile de gunoi. Sticla se poate recicla continuu: topită şi refolosită...  .

         Cutiile din aluminiu: o cutie din aluminiu se descompune în 80-100 ani în gropile de gunoi. Aluminiul se poate recicla continuu topit şi refolosit. Reciclarea unei cutii din aluminiu, economiseşte energia necesară utilizării unui televizor timp de trei ore.

         Masele plastice (deşeuri sintetice). Se reciclează 3 tipuri de plastic:                                                                                                                                                 

                 - P.E.T.- flacoane de băuturi răcoritoare

                 - HDPE - pungi de plastic, flacoane de şampon

                 - 3VINYL - transparente ţevi şi garnituri pentru instalaţii.

         Reciclarea flacoanelor PET economiseşte 84% din energia folosită pentru a le produce din material  brut. 

         Dacă plasticul este ars fără a se întruni condiţiile de temperatură se degajă o substanţă numita dioxină, foarte toxică, care cauzează diferite tipuri de cancer dar şi efecte negative asupra nou-născuţilor, probleme respiratorii şi deficienţe neurologice -,,nu ardeţi niciodată deşeurile din plastic".

         Compozitarea: constă în degradarea biologică şi transformarea gunoiului casnic de natură organică, a materialului vegetal, prin intermediul bacteriilor. Compostul obţinut este o substanţă sfărâmicioasă de culoare brună, bogată în humus şi nutrienţi organici, folosit ca îngrăşământ organic în grădinărit.

         Producerea biogazului: prin descompunerea bacteriană anaerobă a deşeurilor organice: gunoi de grajd, iarbă, paie sau deşeuri de măcelarie se obţine biogazul, care se compune, în principal , din metan (50-70 %) şi dioxid de carbon (27-43%); se foloseşte ca şi gaz de încălzire.

         Arderea deşeurilor: este un procedeu de inactivare a deşeurilor, în special a gunoiului menajer, dar şi a gunoiului special şi a nămolului de purificare, cu scopul de transformare în substanţe nepoluante ale mediului. Arderea deşeurilor se realizează în incineratoare industriale la temperaturi foarte înalte (800-1200 grade C).

         Deşeurile poluează aerul, apa şi solul, degradează peisajele pe suprafeţe întinse, antrenează costuri ridicate pentru depozitarea lor şi uzine pentru incinerarea reziduurilor.    

         Nu uitaţi că, acţionând în respectarea mediului înconjurator, nu înseamnă să ne limităm doar la eliminarea produselor ci şi la un comportament ecologic care este necesar în toate domeniile vieţii noastre cotidiene.

prof. Aurora ALDEA      

Asemenea nouă!

De v-ar bate Dumnezeu

Cum bateţi poporul meu!

De v-ar da în cap cenuşă

Cum ne puneţi voi pe buză!

De vi-ar scoate-ncet şi ochii,

Să vi-i mânce-n lume corbii,

Ca să nu ne mai priviţi

Nici ca robi, nici umiliţi!

De v-ar pune Dumnezeu

Viermi şi lipitori, la greu,

Peste limbile sluţite

Cu care minţiţi poporul!

Jar de v-ar tuna-n urechi

Să vă stăm şi la priveghi…

Că-n seamă nu ne băgaţi,

Rugile nu le-ascultaţi!

De-aţi păţi cum păţeau hoţii,

Criminalii, mincinoşii

De pe vremea lui Vlad Domnul,

Ce nu ştia lenea şi somnul

Aşa cum le cunoaşteţi voi…

Împuţiţilor ciocoi!

(25 – IX – 2007; 9:38)

S-au dus eroii

S-au dus eroii de-altă dată

Şi am pierdut sângele lor…,

Am dat uitării a lor faptă

Şi i-am uitat mult prea uşor!

Iar astăzi dacă cineva

Ar pomeni, cumva, pe unul…

În seamă, noi, nu l-am lua,

Căci ne-am uitat chiar şi străbunul!

Am fost cândva de viţă-aleasă

Şi am ştiut cum să trăim!

Azi toţi ne ţin de după leasă…

Ne-nvaţă cum să nu mai fim!

Să nu mai fim români de-o limbă,

Să nu mai fim români curaţi,

Să nu mai fim acei ce schimbă…

Ci doar să fim noi cei schimbaţi!

Şi de se poate chiar şi-acesta:

Ca să uităm de Dumnezeu

Şi să ne-mpuie toată ţeasta

Cu multe rugi către un zeu.

Şi zei sunt mulţi, precum e lumea…

Şi mulţi să fim şi noi ca ei…!

Căci doar aşa ne pot conduce

Tăcuţi, la jertfă, ca pe miei!

Credinţa noastră tot slăbeşte,

Dar noi ne împăcăm cu răul,

Fiinţa noastră-acum păleşte

Şi-ncet, încet ne-nghite hăul!

Sculaţi Români din adormire!

Nici imnul, voi, nu vi-l mai ştiţi…,

Nu mai trăiţi în umilire,

Aş cum alţii vor să fiţi!

Chiar şi-acei ce azi conduc

Mândra Ţară Românească,

Ne vând slugi pe la Apus,

Ca ei bine să trăiască!

Atât ne-au învrăjbit Aleşii…

Că azi suntem „care pe care”,

Şi-ncet ajungem ca şi dânşii:

De-a nu mai pute privi spre soare!

Ridică-te Române iar,

Aruncă-albeaţa de pe minte,

Să dăm cu-aceşti ciocoi afară,

Ce nu se tem de cele sfinte!

Cât, Doamne, poţi ca să-i mai rabzi?

Cât, Doamne, ne mai dai răbdare?

De ce nu vii ca să îi arzi

Să fie şi Românul Mare!

Cât ei vor mai domni în ţară

Ne-om închina tot la Apus,

Pe toţi ne-au integrat în U. E. …

Nu le-a păsat de-al nost’ răspuns!

Nu ne-a-ntrebat nimeni de-acolo

De vrem sau nu să aderăm…

Doar ne-am trezit zvârliţi încolo!

Şi-acum putem să suportăm!

Aşa e azi Democraţia,

Aşa o înţeleg cu toţii,

Ne amăgim c-avem puterea…,

Dar de condus... conduc tot hoţii!

                        (30-01-2007) 

Prof. Gabriel – Karol Jakab

   

Izvorul izvoarelor
 
Am închis în mine liniştea,
deznădăjduită, ea se izbeşte de porţi,
sfătuită de străini am zvârlit cheia în singurătate.
Târziu te-ai întors călătorule,
în castelul de fiere
o arătare nebună
profanează cu degete slabe apusul.
S-au învechit visele
şi au fost mâncate de molii,
au fugit anii
alergaţi de căţeaua disperării;
A rămas în urmă o dâră de pace
pe care mă-ntorc în genunchi spre copilărie...

Vârstă

Ce poţi zbura
când aripile ţi-au rămas mici
şi lumea de jos
îşi înfige rădăcinile
în porţia ta de cer?
Visul neîntremat
după o lungă convalescenţă
îţi rătăceşte din clopotniţă-n clopotniţă
uşor ca mireasma alungată
dintr-o brutărie veche
în care brutarul rotunjeşte păreri de pâine.
Nu se poate îmbătrâni
în aglomerarea de ziduri
ce-şi rânjesc unul altuia
asemeni călătorilor dintr-un
autobuz de periferie.

Linişte

În aşteptarea tremurată
se aşternea întunericul
în straturi subţiri,
între mine şi noapte
doar zidul de carne al pleoapei.
Umbre fără fiinţe se strecoară
câte una şi fug,
dincolo de zid nu sunt decât
o părere
risipită printre degetele firii.
În podul palmei ei, o clipă,
mi-am odihnit coşmarele,
apoi am pornit vinovat
alungat de coarnele stelelor,
un înger mi-a înşfăcat însă căderea
şi în locul aurei lui a rămas linişte.
Tăcerea s-a cuibărit
în toate sunetele,
pe fiecare silabă cloceşte greu
o linişte domestică.
Ticăitul secundelor
s-a cufundat încet în puful
înnecăcios al păcatului.
Sunetul paşilor mei nu-l mai aud,
aş vrea să umblu
pe cioburi de idei,
să-mi aud tălpile sângerând
să-mi simt urletul umplându-mi
timpanele.

Prof. Vera Popa