Se afișează postările cu eticheta cronica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cronica. Afișați toate postările

luni, 10 ianuarie 2011

Cronica Ianuarie


           Mă străduiam la ultima ediţie a cronicii să găsesec cuvinte alese la adresa lui Aurelul Dejului care printr-un efort lăudabil, credinţă în D-zeu şi dragoste de Gurbeşti a făcut un gest deosebit meritând din plin mulţumire şi aprecierea noastră. Dar iată că aceleaşi sentimente mă îndeamnă astăzi să caut cuvinte alese, să vorbesc la superlativ de gestul extraordinar de frumos, exemplu pentru noi toţi, dat de tinerii colindători care în demersul lor normal , frumos, onest şi bine intenţionat donează „bruma” de bani deloc de neglijat, respectiv 510 lei şi 100 euro. Cui? Şi pentru ce?
         O lecţie de viaţă ne-au dat aceşti copii pentru că asemeni lui Aurelul nu cred că nu aveau ce face cu aceşti bani dar credinţa în D-zeu şi dorinţa ce-a prins la ei şi nu numai de-a face biserica nouă la Gurbeşti a fost mai tare decât pornirile primare legate de nevoile curente şi nenumărate a fiecărui dintre ei.
          La oră de bilanţ D-zeu mi-a trimis un semnal mie şi vouă prin ei că lucrarea la care am purces împreună se află pe un făgaş bun  şi că îndemnul meu în scris şi de mai multe ori verbal: „Să prindem o dată şi vom face biserică nouă la Gurbeşti. Aşa să ne ajute D-zeu!”, este valabil, iar ei pe nume şi prenume Şora Claudiu, David Vlad, Rada Gheorghe, Lezeu Mihai, Lăzău Marian şi Codrean   Amalia au prins o dată cu noi, au înţeles sensul şi importanţa momentului pe care îl trăim, sunt şi vor rămâne un exemplu de urmat dovedind încă o dată valoarea celor născuţi şi crescuţi la Gurbeşti între "oameni prietenoşi, harnici şi buni gospodari”, după cum bine-i caracteriza Felicia Lezeu în „Încă un pas spre D-zeu” într-unul din articolele ziarului nostru.
          Cu voia şi cu ajutorul lui D-zeu am ajuns la finele anului 2010, primul an dedicat ridicării de biserică nouă şi se cuvine să venim în faţa d-voastră să înşirăm, să enumerăm, să vă punem la dispoziţie informaţii legate de activităţile intreprinse de noi împreună cu d-voastră pe parcursul acestui interval. De la constituirea comitetului de iniţiativă în urmă cu un an activităţile au fost multiple în planuri diferite dar cu acelaşi sens şi scop. Enunţăm că principala preocupare a noastră a fost aceea de promovare a „ideii” şi a creării de motivaţie credincioşilor să contribuie material la susţinerea ei . A fost deschis în acest sens un registru unde sunt consemnate contribuţiile personale a tuturor celor care au contribuit cu bani şi a carui conţinut ne străduim astăzi să-l facem cunoscut sub forma de tabele de subscripţie publică. 



Suport pentru susţinerea aceleaşi idei a fost organizarea zilei satului Gurbeşti, eveniment deosebit, prilej cu care oameni născuţi sau cu rădăcini aici au venit,   ne-au onorat cu prezenţa lor contribuind material cu o sumă de 6030 lei.

      Am scris o carte legată de viaţa şi istoria satului Gurbeşti realizând din vânzare până în momentul de faţă 685 lei, am scos un ziar pe hârtie şi format electronic pe internet prin intermediul căruia încercăm să ajungem la sufletul d-voastră cu informaţiii reale în timp util încercând să vă ţinem la curent cu preocupările noastre la zi, stadiul realizării lor încercând să menţinem o stare de emulaţie  care să conducă că deviza „ Să prindem o dată  şi vom face biserică nouă la Gurbeşti. Aşa să ne ajute D-zeu!”. 
        Demarând activitaţi în legătură cu realizarea zilelor satului Gurbeşti în sfânta zi de Droştele, deci o săptămânâ după Paşte, moment de aducere aminte a tuturor credincioşilor în legătură cu cei care au trecut deja în lumea celor drepţi am realizat că în cimitirul satului unde se derula 50% din festivităţile zilei erau două lucruri necesare, începute şi nefinalizate. Unul dintre ele era un foişor la care se plantaseră în anul precedent 6 ţevi şi se adunase o sumă de 460 lei disponibilă în această perioadă, era imperios necesar finalizarea investiţiei deoarece era o piatră de încercare în realizarea unor obiective mai mari, o probă de foc dacă vreţi sa-i spunem aşa. Am finalizat „foişorul” dar ne-au fost necesare pe lângă munca fizică a numeroşi credincioşi pe care îi vom pomeni într-o altă ediţie a cronicii şi o sumă de aproape  de 2000 lei, bani care la momentul respectiv au fost luaţi din  ceea ce aveam adunaţi atunci pentru biserică nouă. Am încercat să recuperăm suma, reuşind.


Enumerând succint problemele parcurse aş spune că n-au fost chiar puţine. Demarând cu deschiderea contului de investiţii la BCR, lucru care ne-a costat 100 lei, la discuţii cu Proiect Bihor, am realizat studiul geo al locului stabilit pentru ridicarea bisericii cu un preţ de 600 lei. Deasemeni prin aceeaşi firmă am realizat activitatea de ridicare topo care din nou ne-a costat 600lei. Având aceste două documente am putut trece la decopertarea locului, reuşind să dislocăm 340 mc pământ aşezaţi în rampă, cheltuind o sumă de 4000 lei, reuşind ca prin selectare de firme cu oferte am coborât preţul de la 17,5 lei/ mc la 10,5/mc, realizând o economie de 2380 lei.
Deasemenea  având disponibilitate şi bani am cumpărat fierul beton necesar fundaţiei şi planşeului de la cota zero, contribuind cu bani în numerar în valoare de 1500 lei iar diferenţa fiind acoperită din contul Bisericii, de unde dea asemeni am plătit urmând a fi ridicaţi 210 saci ciment a 35 kg, la nevoie (au fost folosiţi 11 la foişor).
A urmat apoi activitatea de sfinţire a pietrei de temelie, prilej cu care am contribuit cu 500 lei la cheltuielile generale ale parohiei Remetea, 75 lei cheltuieli specifice iar 480 lei reprezintă achiziţionarea de scândură necesară realizării trotuarului şi podiumului pentru cortul ridicat cu această ocazie. Au fost adunaţi : 
         Enunţ câteva din principiile care stau la baza funcţionării Comitetului de Organizare şi Ridicare a noii Biserici:
  1. Este format din: Viorel Ianc, Vasile Ioan Lăzău, Gheorghe David Marinel, Dan Lezeu, Vasile Ianc Pr. Toma Vlaş, Sebastian Lucuţa.
  2. Hotărârile şi ordinele de plată se iau şi sunt valabile în condiţiile în care 4 din cei 7 au semnat şi sunt de acord
  3. Comitetul de organizare a fost ales şi mandatat în adunare publică în decembrie 2009, adunare organizată la şcoala din Gurbeşti, la solicitarea enoriaşilor şi cetăţenilor satului Gurbeşti 
  4. Registrul unic de evidenţă a încasărilor, plăţilor şi proceselor verbale de şedinţă îm care se adoptă hotărâri este numerotat şi şnuruit pentru a nu putea rupe sau înlocui pagini .
  5. Reuniţi  în biserica din Gurbeşti în ziua a treia de Crăciun credincioşii ortodoxi ratifică componenţa comitetului pentru ca în ianuarie 2010 să fie aleşi şi cooptaţi în bloc în consiliul bisericesc a filiei Gurbeşti, parohia Remetea adăugând celor mai sus enumeraţi pe Lucan Teodor.  Investiţi cu aceste drepturi şi puteri  am purces în a realiza următoarele cheltuieli :


             Acestea sunt în linii mari problemele cu care ne-am comfruntat atât am reuşit împreună cu voi să adunăm, acestea sunt cheltuielile realizate, venim în faţa d-voastră cu inimă deschisă şi absolut toate documentele pe care le avem şi justifică activitatea noastră, solicitaţi precizări, ne vom trădui să vă punem la dispoziţie toate informaţiile necesare şi ne asumăm răspunderea gestionării corecte afiecărui bănuţ. „Aşa să ne ajute D-zeu!”.


Semnează: Viorel Ianc, Vasile Ioan Lăzău, Gheorghe David Marinel, Dan Lezeu, Vasile Ianc, Pr. Toma Vlaş, Sebastian Lucuţa,  Lucan Teodor

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Cronica lunii iulie 2010

Aşadar iată-ne puşi în postura să pornim la drum lung sper eu , cu fapte , întâmplări , realităţi trăite neplăsmuite de minţi înfierbântate, dornice de trăiri înalte , fără suport real.
Cred că aţi observat în scrierile mele , nu foarte multe , că centrul pământului, este la deal , acolo unde m – am născut , acolo unde de fapt a văzut lumina zilei şi părintele Iancu Ioan , asemenea domnului inginer Firicel Nicolae . Deşi puţini la număr , ’’Delanii’’ au constituit nucleul dur al satului Gurbeşti , de ce ? pentru că întotdeauna au fost primii la lucru şi ultimii la toate cele . Poate mă întrbaţi : ’’ Ce înţelegi Viorel prin – toate cele ? – ’’ şi eu vi – aş răspunde :
– Când şi – au dorit ca tot omul să – şi poată face casă pe vatra părintească , acolo unde se născuseră părinţii , moşii şi strămoşii , chiar dacă acolo şi - au adunat materialele piatră , cărămidă , grinzi , coarne şi celelalte , n- au primit ’’plan’’ . Obligaţi fiind să le mute în centrul satului pentru a realiza alinierea şi integrarea în perimetrul construibil sau amânarea construcţiei pentru timpuri care va să vină .
Atunci când copiii lor îşi doreau ca şi ceilalţi copii din sat să poată învăţa la lumina unui bec electric . Nu ! Cei de la deal nu puteau pentru că erau înafara zonei construibile şi feri Doamne să le dai egalitate de şansă .
Au venit vremuri mai bune şi s – au îndurat şi de ei săracii să – i lase să – şi facă o casă acolo unde doreau dar , curent electric , vezi Doamne dacă îşi cumpără sau îşi fac stâlpi . Culmea , şi - au făcut . Şi – au făcut şi şi – au tras curent electric . Dar nu aveau drum . Pe timpul colectivului drumul se mutase alături . Pe unde vă închipuiţi ? Prin vatra căşii popii , a bunicului meu , adică pe mai scurt , unde m – am născut . Pe drumul vechi , vacile intrau până – n brâu , ca să nu zic până în uger . La pas spre imaş şi dinspre imaş . Mai bine de şase – şapte ani , ’’ cu indulgenţie’’ povestind .
Prin noi înşine , ar fi zis liberalii lui Brătianu , şi îmi fac pantofii în familie , ar fi zis Ceauşescu , în anii de glorie revoluţionară , tot aşa , prin ei înşişi şi – au făcut drumul mai mult cu ajutorul lui Marin decât cu acelor îndreptăţiţi ai vremii şi ai vremurilor .
Aveau drum , dar nu aveau apă ca toată lumea , la Valea Borrâ vacile se uitau la cantarigul lăsat sus , inspirat parcă din Setea lui Zaharia Stancu , dacă astăzi mai ştie cineva despre ce e vorba .
Acolo se năşteau copii asistaţi nu de medic sau infirmiere calificate , ci de Tiţa Bradii , moaşa mea care ştia ce , de ce şi cum . Cu mintea – i ascuţită de ţărancă trecută prin greutăţile vremii şi ai vremurilor , cu un optimism robust , o discriminare pozitivă , călcând în picioare probleme mărunte , ştia să ajungă la suflet şi să atenueze durerea găsind soluţii spontane . Greu de înţeles şi astăzi dar demn de povestit şi de apreciat . Povestind la gura sobei vrute şi nevrute , întâmplări , adevăruri trăite întotdeauna cu tâlc şi pildă de urmat , lăsând să se creadă că ’’ a băga bogoi’’ era principala ei îndeletnicire , premulţi şi premulte le – a pus împicioare .
Ioane Cocului , Bătrânu , cu mulţi ani de prizonierat la ruşi , cu experienţe teribile despre lucruri auzite şi neauzite , era sufletul şi inima caldă pentru că , la rândul lui văzuse mai multe decât putea şi reuşea să povestească .
Gheorghie Petriţ , mic de statură , înalt la sfat , poate numai Delavrancea a reuşit din Ştefan Vodă să lege epitete mai frumoase alături de un om nelipsit din strana bisericii din Gurbeşti .
Dumitrea Petriţî trecut prin multe ca şi Ioanea Cocului, dar prin Galiţia făcând parte din trupele Austro Ungare, iar la lumina tăciunilor Băşagului din dâmbul Lăzuţî , povestea agale , cum numai Bonce trecut prin aceeaşi experienţă reuşea să te ţină fără să dormi o nopte întregă , ascultându –l .
Cred că Dumnezeu a rânduit ca dorinţa lor aprigă să se transforme în realitate şi în anul de graţie 2010 , după îndelungi discuţii şi deliberări ne – am hotărât să ne prezentăm într – un număr important la adunarea Urbarialei Josani – Gurbeşti – Goila unde preţ de 5 minute s – a demonstrat ce poate însemna unitatea şi hotărârea unui sat . Atât ne – au trebuit dovedind că discuţiile sterile , că cela vrea , ălalalt nu , şamd. , iar în decurs de 2 săptămâni , printr – o implicare exemplară a tuturor celor implicaţi , curgea apă la Valea Borr dar şi spre Avrame Şchiopului .
Sigur că ei şi – ar fi dorit ca satul să se implice şi să – i ajute mai mult dar decând e lumea cei sătui nu au prea înţeles pe cei flămânzi şi tot aşa , sătenii le – au dat posibilitatea încă odată să se afirme şi să lupte pentru că numai aşa vor şti preţui ce au câştigat . Sigur că filmul activităţii îi are în centru pe Ghiţa Oniţ , Danu Cocului , Fimu , Dorinu dar parcă peste medie Frenţu zile întregi s – a dedicat trup şi suflet realizării lucrării . Nu trebuie trecut cu vederea implicarea primarului , disponibilitatea Comitetului Urbarialei de a face plăţile în totalitate şi la timp , lucru care a permis continuitate şi supleţe în derularea lucrării . M – am implicat logistic doar , în adoptarea hotărârii de realizare a lucrării , găsirea la un preţ bun a materialelor prin Danu lui Liviu , aducerea lor la timp iar Abrudan merită menţionat pentru recomandarea unor oameni serioşi cu scule performante care , intr – un timp scurt au realizat săpătura simultan cu acoperirea furtunului de racord iar Nelu Purilii , nepot şi fiu de gurbeştean , cu profesionalism a încheiat în timp scurt legăturile şi racordurile făcându – i fericiţi pe beneficiari , aşezându – i în rândul oamenilor normali beneficiari a unor facilităţi minime elementare .
Mă văd silit să mă repet spunându – vă şi dumneavoastră ceea ce am spus în biserică în Sfânta zi de Crăciun , atunci cu adoptarea hotărârii de a ridica o biserică : Gurbeştiul este un sat mic , sătenii lui sunt oameni de o potenţă economică medie iar şansele noastre de a reuşi sunt indisolubile legate de faptul că : numai prinzând odată vom reuşi . Am prins odată , am băgat apă . Vom prinde odată , vom face biserică . Aşa să ne ajute Dumnezeu !
Viorel Ianc