Se afișează postările cu eticheta Cabesti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cabesti. Afișați toate postările

miercuri, 30 iunie 2010

Ziarul de Gurbeşti, nr. 3


Adăpatul
           În dimineaţa aceea de aprilie timpurie o strălucită ploaie de lumină argintie se revărsa peste toată Valea Meziadului ridicând perdeaua rară de ceaţă de deasupra pădurii.
          Merii din jurul viilor îşi deschideau florile albe la atingerea razelor călduţe şi ocrotitoare. Boabele strălucitoare de rouă încep să se piardă odată cu pogorârea căldurii.
          Nu prea departe , căsuţele aşezate în şir de-a lungul văii , răsăreau dintre pomii grădinilor legându-se de cei câţiva nori răzleţi, plutitori de deasupra cu funiile albe ale coşurilor. Pe nesimţite, într-o linişte divină, natura îşi iese din somnul dulce al nopţii.
          Îndată ce mă lăsai spre valea scânteietoare,căci mergeam să fotografiez cei doi goruni seculari cu coroanele uriaşe şi trunchiurile groase cît cuprind braţele întinse a cinci bărbaţi, pe malul opus privirile mi se opriră asupra a două făpturi mişcătoare. Erau două căprioare, două suflete cu blăniţa de culoarea flăcării, se adăpau sorbind cu botul lor mic, negru apa ce se unduia la atingerea gingaşă în cercuri mişcătoare.
          Una se întoarse şi făcu câţiva paşi cercetând împrejurimile cu ochişorii sticloşi, iscoditori , blânzi, cu genele de la pleoapele de sus largi, dând privirii o expresie de gingăşie. Urechile alungite, mai deschise parcă la culoare, dădeau senzaţia de înălţime iar trupul bine proporţionat- mai înalt la umerii din faţă, un gât potrivit de lung, elastic, codiţă scurtă, ciuntită, sprijinită pe cele patru picioare subţiri, cu copite mici, îi fac mersul uşor şi elegant.
          Terminând de băut, cea din urmă, îşi scutură corpul, ca după un fior rece apoi o urmă pe cealaltă.
          Apa se scurgea printre pietre răspândind un cântec molcom, un clipocit liniştitor stricat de un pâlc de vrăbii ce trecură pe deasupra. Cele două fugarnice tresăriră iar paşii le purtară cu iuţeală, în salturi, pe poteca ce duce spre pădure topindu-se în  adâncurile ei.
          Frumuseţea şi gingăşia lor mi-au încîntat privirea, mi-au desfătat sufletul, imaginea  aceasta rămânându-mi întipărită pe pelicula minţii.
          Mi-am continuat drumul spre cei doi uriaşi în uma mea lăsând delurile cu vii şi livezi abia împupite...
GHE. MAR. DAVID
institutor


Mişcarea ecologistă

Cum bine au observat biologii, omul este singura fiinţă care îşi distruge mediul în care trăieşte. De ce? Răspunsuri ar fi multe: nepăsarea, lipsa educaţiei, incultura, inconştienţa fac din om cel mai mare inamic natural al planetei. Omul încă nu a învăţat, sau mai bine spus a uitat cum să trăiască în armonie cu natura. Prin urmare, « mişcarea ecologistă » doreşte să facă educaţie ecologică, îşi propune să treacă de formule socotite câteodată stupide de genul „nu aruncaţi hârtii pe jos” pentru a vă face să realizaţi că zilnic respiraţi gaze de eşapament, ori suntem expuşi altor tipuri de poluări.
          Mediul înconjurător descrie cel mai bine gradul de civilizaţie al societăţii în care trăim. Prin urmare, a face un bine naturii, înseamnă a face un bine societăţii şi indivizilor ei.
          Să trăim în armonie cu natura - e oare aşa de greu de realizat? Sticla, hârtia, plasticul se pot recicla cu succes, s-a inventat maşina de spălat fără detergenţi, călătoriile cu bicicleta sunt mai sănătoase decât cele cu automobilul iar folosirea transportului în comun reduce poluarea în oraş.
          Poluarea reprezintă distrugerea mediului înconjurător datorată infectării cu materii reziduale, cu deşeuri industriale, cu gaze de eşapament etc. Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-a menţinut timp de milioane de ani, este ameninţat acum de activitatea omului. Aceste pericole ar fi efectul de seră, încălzirea globală, poluarea aerului, subţierea stratului de ozon şi ploile acide. În ultimii 200 de ani industrializarea globală a dereglat raportul de gaze necesar pentru echilibrul atmosferic. Arderea cărbunelui şi a gazului metan a dus la formarea unor cantităţi enorme de dioxid de carbon şi alte gaze, mai ales după ce la sfârşitul secolului trecut a apărut automobilul. Dezvoltarea agriculturii a determinat acumularea unor cantităţi mari de metan şi oxizi de azot în atmosferă.
          Stratul de ozon din atmosferă ne protejează reţinând razele ultraviolete ale Soarelui. Efectul respectiv a fost semnalat pentru prima oară în anul 1985 de către oamenii de ştiinţă care lucrau în Antarctica, în momentul în care au observat formarea unei găuri în stratul de ozon. Cercetătorii au fost îngrijoraţi de faptul că stratul de ozon s-ar putea rarefia şi în alte părţi ale Globului, crescând nivelul radiaţiilor nocive. Din nefericire, cu 10 ani mai târziu, în 1995 s-a observat că şi deasupra Arcticii şi a Europei de Nord s-au format găuri în stratul de ozon.
          Ploaia acidă se formează atunci când dioxidul de sulf sau oxizii de azot - ambele rezultate ale poluării - se amestecă în atmosferă cu aburii de apă. Păduri întregi au dispărut din această cauză. Este şi mai rău, dacă ploaia acidă ajunge în lacuri sau râuri, pentru că acestea transportă otrava la distanţă, omorând şi cele mai mici organisme. Poluarea resurselor de apă poate atrage după sine izbucnirea unor epidemii, apariţia unor boli grave şi moartea. Sunt modificate şi raporturile repartizării precipitaţiilor: regiuni imense pot fi secate complet, ducând la foamete şi pierderea multor vieţi omeneşti.

prof. Valentina SILAGHI




RECICLAREA – “LUPTA ÎMPOTRIVA DEŞEURILOR”

                  Deşeurile sunt substanţe mobile, care apar în cantitate mare în procesele de sinteză şi de producţie sau prin necesităţile de consum şi care nu mai sunt necesare. Deşeurile solide se mai numesc ,,gunoi". Se disting: gunoiul menajer, deşeurile agricole şi industriale, deşeuri normale şi speciale.
         În activarea deşeurilor trebuie să se decurgă ordonat urmând priorităţile: evitarea, reducerea, valorificarea, depozitarea.
         După colectare, sortare şi divizare, deşeurile pot fi valorificate după următoarele principii:
                    a) valorificarea materială: reciclarea hârtiei, a sticlei, a substanţelor sintetice, a metalelor.
                    b) valorificarea biologică: -degradarea microbiană aerobă:    
                         compozitarea. -degradarea microbiană anaerobă:
                              producerea biogazului                c)valorificarea termică: gazeificarea, piroliza, arderea pentru producerea de energie.                        
         Reciclarea este utilizarea deşeurilor sau a produşilor secundari la fabricare de noi produse (reciclarea materială); necesită cheltuieli mari pentru recoltare, divizare, sortare, purificare, depozitare şi transport, dar  este avantajoasă din punct de vedere ecologic.
         Hârtia şi cartonul reprezintă 32% din cantitatea de gunoi a fiecărei gospodării. Fiecare familie foloseşte cam 6 copaci (echivalentul în hârtie) în fiecare an. Odată ajunse la groapa de gunoi, hârtia se descompune şi produce gaz metan, care este principalul vinovat pentru distrugerea stratului de ozon al Pământului.
         Sticla are nevoie de 1.000.000 de ani pentru a se descompune în gropile de gunoi. Sticla se poate recicla continuu: topită şi refolosită...  .
         Cutiile din aluminiu: o cutie din aluminiu se descompune în 80-100 ani în gropile de gunoi. Aluminiul se poate recicla continuu topit şi refolosit. Reciclarea unei cutii din aluminiu, economiseşte energia necesară utilizării unui televizor timp de trei ore.
         Masele plastice (deşeuri sintetice). Se reciclează 3 tipuri de plastic:                                                                                                                                                 
                 - P.E.T.- flacoane de băuturi răcoritoare
                 - HDPE - pungi de plastic, flacoane de şampon
                 - 3VINYL - transparente ţevi şi garnituri pentru instalaţii.
         Reciclarea flacoanelor PET economiseşte 84% din energia folosită pentru a le produce din material  brut. 
         Dacă plasticul este ars fără a se întruni condiţiile de temperatură se degajă o substanţă numita dioxină, foarte toxică, care cauzează diferite tipuri de cancer dar şi efecte negative asupra nou-născuţilor, probleme respiratorii şi deficienţe neurologice -,,nu ardeţi niciodată deşeurile din plastic".
         Compozitarea: constă în degradarea biologică şi transformarea gunoiului casnic de natură organică, a materialului vegetal, prin intermediul bacteriilor. Compostul obţinut este o substanţă sfărâmicioasă de culoare brună, bogată în humus şi nutrienţi organici, folosit ca îngrăşământ organic în grădinărit.
         Producerea biogazului: prin descompunerea bacteriană anaerobă a deşeurilor organice: gunoi de grajd, iarbă, paie sau deşeuri de măcelarie se obţine biogazul, care se compune, în principal , din metan (50-70 %) şi dioxid de carbon (27-43%); se foloseşte ca şi gaz de încălzire.
         Arderea deşeurilor: este un procedeu de inactivare a deşeurilor, în special a gunoiului menajer, dar şi a gunoiului special şi a nămolului de purificare, cu scopul de transformare în substanţe nepoluante ale mediului. Arderea deşeurilor se realizează în incineratoare industriale la temperaturi foarte înalte (800-1200 grade C).
         Deşeurile poluează aerul, apa şi solul, degradează peisajele pe suprafeţe întinse, antrenează costuri ridicate pentru depozitarea lor şi uzine pentru incinerarea reziduurilor.    
         Nu uitaţi că, acţionând în respectarea mediului înconjurator, nu înseamnă să ne limităm doar la eliminarea produselor ci şi la un comportament ecologic care este necesar în toate domeniile vieţii noastre cotidiene.

prof. Aurora ALDEA      

Asemenea nouă!

De v-ar bate Dumnezeu
Cum bateţi poporul meu!

De v-ar da în cap cenuşă
Cum ne puneţi voi pe buză!

De vi-ar scoate-ncet şi ochii,
Să vi-i mânce-n lume corbii,
Ca să nu ne mai priviţi
Nici ca robi, nici umiliţi!

De v-ar pune Dumnezeu
Viermi şi lipitori, la greu,
Peste limbile sluţite
Cu care minţiţi poporul!

Jar de v-ar tuna-n urechi
Să vă stăm şi la priveghi…
Că-n seamă nu ne băgaţi,
Rugile nu le-ascultaţi!

De-aţi păţi cum păţeau hoţii,
Criminalii, mincinoşii
De pe vremea lui Vlad Domnul,
Ce nu ştia lenea şi somnul
Aşa cum le cunoaşteţi voi…
Împuţiţilor ciocoi!

(25 – IX – 2007; 9:38)

S-au dus eroii

S-au dus eroii de-altă dată
Şi am pierdut sângele lor…,
Am dat uitării a lor faptă
Şi i-am uitat mult prea uşor!

Iar astăzi dacă cineva
Ar pomeni, cumva, pe unul…
În seamă, noi, nu l-am lua,
Căci ne-am uitat chiar şi străbunul!

Am fost cândva de viţă-aleasă
Şi am ştiut cum să trăim!
Azi toţi ne ţin de după leasă…
Ne-nvaţă cum să nu mai fim!

Să nu mai fim români de-o limbă,
Să nu mai fim români curaţi,
Să nu mai fim acei ce schimbă…
Ci doar să fim noi cei schimbaţi!

Şi de se poate chiar şi-acesta:
Ca să uităm de Dumnezeu
Şi să ne-mpuie toată ţeasta
Cu multe rugi către un zeu.

Şi zei sunt mulţi, precum e lumea…
Şi mulţi să fim şi noi ca ei…!
Căci doar aşa ne pot conduce
Tăcuţi, la jertfă, ca pe miei!

Credinţa noastră tot slăbeşte,
Dar noi ne împăcăm cu răul,
Fiinţa noastră-acum păleşte
Şi-ncet, încet ne-nghite hăul!

Sculaţi Români din adormire!
Nici imnul, voi, nu vi-l mai ştiţi…,
Nu mai trăiţi în umilire,
Aş cum alţii vor să fiţi!

Chiar şi-acei ce azi conduc
Mândra Ţară Românească,
Ne vând slugi pe la Apus,
Ca ei bine să trăiască!

Atât ne-au învrăjbit Aleşii…
Că azi suntem „care pe care”,
Şi-ncet ajungem ca şi dânşii:
De-a nu mai pute privi spre soare!

Ridică-te Române iar,
Aruncă-albeaţa de pe minte,
Să dăm cu-aceşti ciocoi afară,
Ce nu se tem de cele sfinte!

Cât, Doamne, poţi ca să-i mai rabzi?
Cât, Doamne, ne mai dai răbdare?
De ce nu vii ca să îi arzi
Să fie şi Românul Mare!

Cât ei vor mai domni în ţară
Ne-om închina tot la Apus,
Pe toţi ne-au integrat în U. E. …
Nu le-a păsat de-al nost’ răspuns!

Nu ne-a-ntrebat nimeni de-acolo
De vrem sau nu să aderăm…
Doar ne-am trezit zvârliţi încolo!
Şi-acum putem să suportăm!

Aşa e azi Democraţia,
Aşa o înţeleg cu toţii,
Ne amăgim c-avem puterea…,
Dar de condus... conduc tot hoţii!
                        (30-01-2007) 


Prof. Gabriel – Karol Jakab
   

Izvorul izvoarelor
 
Am închis în mine liniştea,
deznădăjduită, ea se izbeşte de porţi,
sfătuită de străini am zvârlit cheia în singurătate.
Târziu te-ai întors călătorule,
în castelul de fiere
o arătare nebună
profanează cu degete slabe apusul.
S-au învechit visele
şi au fost mâncate de molii,
au fugit anii
alergaţi de căţeaua disperării;
A rămas în urmă o dâră de pace
pe care mă-ntorc în genunchi spre copilărie...


Vârstă

Ce poţi zbura
când aripile ţi-au rămas mici
şi lumea de jos
îşi înfige rădăcinile
în porţia ta de cer?
Visul neîntremat
după o lungă convalescenţă
îţi rătăceşte din clopotniţă-n clopotniţă
uşor ca mireasma alungată
dintr-o brutărie veche
în care brutarul rotunjeşte păreri de pâine.
Nu se poate îmbătrâni
în aglomerarea de ziduri
ce-şi rânjesc unul altuia
asemeni călătorilor dintr-un
autobuz de periferie.

Linişte

În aşteptarea tremurată
se aşternea întunericul
în straturi subţiri,
între mine şi noapte
doar zidul de carne al pleoapei.
Umbre fără fiinţe se strecoară
câte una şi fug,
dincolo de zid nu sunt decât
o părere
risipită printre degetele firii.
În podul palmei ei, o clipă,
mi-am odihnit coşmarele,
apoi am pornit vinovat
alungat de coarnele stelelor,
un înger mi-a înşfăcat însă căderea
şi în locul aurei lui a rămas linişte.
Tăcerea s-a cuibărit
în toate sunetele,
pe fiecare silabă cloceşte greu
o linişte domestică.
Ticăitul secundelor
s-a cufundat încet în puful
înnecăcios al păcatului.
Sunetul paşilor mei nu-l mai aud,
aş vrea să umblu
pe cioburi de idei,
să-mi aud tălpile sângerând
să-mi simt urletul umplându-mi
timpanele.
Prof. Vera Popa
  

joi, 20 mai 2010

Ziarul de Gurbeşti nr. 2, mai 2010



CRONICA (I)

În înţelesul real al cuvântului, cronică înseamnă o înşiruire de fapte, evenimente, lucruri, întâmplări petrecute într–un anumit spaţiu şi timp la care unul din zecile, sutele, miile de oameni implicaţi consemnează.
Ce înseamnă a consemna? Pe sclifiseala scărilor şcolii din Gurbeşti se află scris un nume de om, o faptă, un an respectiv o dată. Pe fagii din Valea de Vad, Părăul Malului, Dreman există sau existau asemenea consemnări scrise cu migală şi care voiau să transmită în timp un mesaj. Cireşii din Dâmbu Văii s-au dus, cu ei au plecat şi mesajele scrise şi de multe ori nescrise de oamenii care la umbra lor, cu o frigare în mână, o bucată de clisă în vârful ei plănuiau pentru a doua zi şi nu numai, lucruri, fapte care, datorită ironiei sorţii, au rămas necunoscute pentru că aşa e viaţa.
Ceea ce nu a putut să distrugă nimeni a fost ’’sentimentul’’ conştiinţa de sine care în tot mai puţine cazuri, în timp a‚ ceea ce nu a putut fi scris dar vicisitudinile vieţii şi timpului le-au şters dar au fost păstrate, în suflet. Toderea Mitrii, Sandre Dodului ( bătrânu), Mitru Anuţâ ar fi ştiut multe, au avut multe de transmis celor care au venit după ei dar, nu au avut şansa să existe o cronică şi un cronicar, au prins războaiele, primul a fost la Alba Iulia, atunci cu Unirea de la 1918, drum lung, cu căruţa în bună parte şi pe jos. De ce s-a dus acolo oare? Avea un resort în inimă? Trăia timpul la superlativ? Sau chiar nu avea ce face acasă? Câţi dintre noi cei de astăzi ştim amănuntele acestea? Şi multe altele. Puţini. Mult prea puţini pentru măsura faptelor lor. Noi avem astăzi o Românie mare pentru că el şi sutele de mii de români au purces într-un glas şi-un suflet la Alba Iulia unde au hotărât unirea cu ţara, desăvârşirea statului naţional unitar român.
            Bisericuţa noastră de lemn, monument istoric, este un lucru material de necontestat, în legătură cu construirea ei ni s-a păstrat doar un nume - Iancu Ioan dar la ridicarea ei, fără frica de a greşi, au contribuit mai mulţi, bănuiesc tot satul - lipsea pe vremurile acelea … CRONICARUL …
Viorel IANC  




SUBZONA FOLCLORICĂ VALEA ROŞIEI (I)

Ca Ţesătura mărgelelor din zgărzile confecţionate de iscusitele femei care se îndeletnicesc aici cu acest meşteşug străbun, aşa sunt aşezate satele noastre de-a lungul firului Văii Roşiei, izvorâtor de sub pietrele Roşiei şi lin curgător spre „apa cea mare” pe care o întâlneşte în aval de Pocola, Crişul Negru.
Din Dealul Delanilor, stând cu faţa spre miazănoapte, privitorului i se deschide o panoramă largă cuprinsă ca între două braţe voiniceşti în stânga fiind Culmile Fenerişului, Drăgotenilor, Josanilor, Goilei şi Căbeştilor iar în dreapta de Dealul Beiuşele şi culmile Meziadului.
Aceast arc se închide undeva departe deasupra Roşiei în zarea limpede a Munţilor Pădurea Craiului.
Este o defătare a ochiului şi a sufletului ; priveliştea din anotimpul florilor, o strălucire aurie în miezul verii, o bucurie a rodniciei la vremea frunzelor rugini şi o pace adâncă în anotimpul alb.
Nu mai puţin de 17 aşezări cuprinde această ţesătură cu toponime de origine latină împărţite administrativ în 4 comune:
La izvoare Comuna Roşia cu satul Roşia şi Lazuri de Roşia urmată de comuna Căbeşti cu satele Căbeşti, Josani, Goila, Sohodol şi Gurbeşti, în lunca văii Comuna Remetea cu satele Remetea, Meziad, Petreasa, Şoimuş, Drăgoteni iar la vărsare Comuna Pocola având satele Pocola, Feneriş, Poetari, Pietrani şi Sânmartinul de Beiuş.
Relieful spectaculos carstic aduce cu el o vegetaţie şi o faună specifică.
Datorită influenţei apei asupra rocilor calcaroase pe teritoriul comunelor Remetea, Căbeşti şi Roşia sunt numeroase peşteri dintre cere cele mai cunoscute ar fi: Peştera Meziad, care adăposteşte rezervaţia de lilieci, Peştera Ciur-Izbuc-cu urme preistorice ( Roşia), numeroase chei şi avene. ( Anul trecut la Roşia a avut loc Congresul Naţional de Speologie ).
În aceste peşteri s-au găsit urme de vieţuitoare ( vase, unelte ) din perioada dacică, la fel şi monede şi vase undeva pe dealul Josanilor ceea ce denotă vechimea acestor aşezări.
Ca atestare documentară cele mai vechi datări ar fi: Şoimuş-Petreasa 1213, Remetea-1345, Pocola-1422, Roşia-1445, Căbeşti, Meziad, Lazuri, Drăgoteni-1552.
Gheorghe DAVID



Mare lucru ! Un gurbeştean membru în sfatul ţării!

Pentru generaţia lui, Miculae  Ievuţa lui Vandroc, pentru noi domnul
’’ing. Firicel Nicolae’’
                                                                                                  
            Dacă  Creangă mă numeam, începeam această scurta istorioară cu descrierea,, Ozanei cea limpede  şi frumos curgătoare, dar orizontul  meu de  cunoaştere, arealul  în care  m-am manifestat şi am crescut este acesta:
Aşadar, primul lucru  nelalocul lui, greu de priceput şi care strica oarecum  firavul meu  echilibru  de cunoaştere era o  înşiruire de căruţe trase nu de cai, boi sau biboli ci de-o maşinărie neagră, care scotea un fum gros ca şi cazanul de la batoza din sat, iar bunicul meu Mihaiu Anii, îi spunea locomotivă iar ansamblului  tren  care se deplasa pe două şine de fier peste care  treceam întodeauna când mămica mea Tiţa Iosâvi, mă trimitea  la Josani  cu ouă la Cooperativă şi să aduc zahăr, ulei, sare şi altele. Mare problemă era când  auzeam  şuieratul strident  sau pufăitul  pe nări al locomotivei, deoarece lăsam  totul baltă spre  disperarea mamei mele, fugind  rupând pământul sa văd  minunea cât mai de aproape.               
A  doua minune, care nu încăpea  nici cum în mintea mea,  era generată de-o întâmplare care răscoleşte practic  paşnica aşezare  Gurbeşti in anii de graţie 1958-1959, adică  Florica lui Vadroc ,,fata me,, vorba ei, primeşte o scrisoare  de la nepotul  Miculaie, domn mare la Rădăuţi, care-şi anunţa sosirea iminentă acasă însoţit de Viorica soţia sa, o distinsă doamnă şi Silvia,  o adolescentă  drăguţă foc, care-şi  plimba adesea cu  îndemânare  pe claviatura acordeonului  mâna-i delicată, lucru firesc ve-ţi zice  dar se spunea că  vor veni cu maşina de serviciu, condusă de şofer. Ce-i aia maşină mică? Ce-i ala şofer? Multe întrebări care toate se spărgeau  de căruntul cap întotdeauna tuns zero al onorabilului meu bunic  care găsea răspuns potrivit la toate, cu răbdare de fier pentru că reveneam, nu înţelegeam, insistam. Mai spune-mi odată. Şi cum a fost? De  ce-i aşa şi nu-altfel? Multe şi deosebite lucruri mi-au fost explicate atunci, dar dintre toate unul s-a ridicat deasupra tuturor şi anume: acel om mare pe care urma să-l cunosc, pornise în viaţă, exact din acelaşi areal, dintr-o căsuţă micuţă şi sărăcăcioasă ca să nu-i spun bordei, având lângă el doar pe măicuţa lui scumpă şi dragă, pe nume Ievuţa lui Vadroc care-i ţinea cât putea şi locul tatălui, copil din flori trezindu-se.
Foamea? Dorinţa de cunoaştere? Dorinţa de aventură? Ce l-au îmboldit oare pe Miculaie ca în fragedă copilărie să fugă de acasă, oprindu-se , opintindu-se, de câte ori oare?, cât i-a trebuit ? în câte locuri s-a împotmolit? până s-a aşezat, găsind de lucru în zona depoului de locomotive din ARAD.  Un lucru este clar. A ştiut ce a vrut. Nu l-au speriat greutăţile. N-a avut la ce să se întoarcă. A învăţat pe propria-i piele  versurile deja celebre a nu mai puţin cunoscutului George  Coşbuc: O luptă-i viaţa, Deci te luptă, Cu dragoste de ea, cu dor.
La început la mătură, apoi la cărat, încărcat şi descărcat cărbuni, mai târziu,,fochist,, a dat de bani, lucra cu  dăruire şi abnegaţia celui care suferise mult şi îndurase multe, până să ajungă aici. Face şcoală de mecanici de locomotivă şi profesează, este sfătuit de colegii, care-i remarcaseră isteţimea şi logica implacabilă să se înscrie la liceul seral unde cunoaşte şi se apropie de Viorica, o fată extrem de frumoasă, croitoreasă la U T A, trecută la rându-i prin greutăţile vremurilor  de  tânără. Aveau prea multe în comun ca să nu se iubească, ca să nu-şi unească destinele ajutându-se reciproc. Se căsătoresc şi hotărăsc ca Nicolae să urmeze facultatea, dat fiind rezultatele deosebite de la liceu, dar mai ales datorită spiritului de sacrificiu, a dragostei Vioricăi care-l ţine la şcoală, din munca grea la maşina de cusut.
Fructul dragostei lor n-a întârzâiat să vină  şi se materializează prin apariţia Silviei, adolescenta pe care m-am străduit s-o zugrăvesc cât mai fidel, fără să ştiu atunci că fătuca aceea frumoasă, o să devină unul din stâlpii medicinii Ieşene, iar fiul său, Păulică va face şcoală la una din cele mai bune facultăţi din Anglia.
Aşadar  termină facultatea  la Timişoara şi primeşte repartiţie la Rădăuţi, unde lucrează de la simplu stagiar  până la funcţia director, legându-şi întreaga activitate profesională cu o întrerupere în care ajunge Director la Şcoala de şoferi profesionişti Iaşi, de  acest frumos oraş.
Recunoaştere  a  capacităţii profesionale, a spiritului civic şi organizator este ales în trei legislaturi membru în Marea Adunare Naţională. După un parcurs de invidiat în care a punctat tot ce se putea,  în plină putere de muncă, se pensionează  la limită de vârstă, cu gândul mărturisit  ca cel puţin acum să poată veni la Gurbeşti  şi  să stea cât  doreşte.
A venit, a stat câte o lună, alteori şi două, a cutreierat hotarele satului în lung şi lat, s-a odihnit la umbrele copacilor numai de el ştiuţi, a ascultat şi a vorbit cu susurul izvoarelor, a pâraielor cum numai Eminescu şi Creangă, la rândul lor au putut, trilul păsărelelor i-au  încântat inima având şansa să trăiască a doua tinereţe  sau  poate prima pentru că sigur în copilărie n-a avut timp de ea.
La plecare, ultima, l-a rugat pe Iosâve, tatăl meu, să-l însoţească până la tren în Oradea, parcă bănuind ceva şi plecat a fost. A treia seară mă sună Silvia, „Viorel , a murit tăticu !” Nu-mi venea să cred. „A murit nemuritorul! Cum, Silvia dragă?” îngăim printre lacrimi. Printre  lacrimi abia reuşeşte şi ea  să explice:
Ajuns acasă cu bagaje, dă adunarea vecinilor să-l ajute, scoate brânza, caşul, smântâna, pălinca de prună, vinul, le explică, le argumentează verbal dându-le să guste, vorbeşte la superlativ la adresa GURBEŞTIULUI, a GURBEŞTENILOR, şi se stinge în faţa lor parcă mai voind să adauge ceva.
Pe finalul discuţiei mele cu Silvia, îngăimam: omul acesta a fost bolnav  de GURBEŞTI, iar ea, din   Rădăuţi, cu competenţa unui medic mi-a spus: „Da, toată viaţa lui a suferit de-o boală necruţătoare, pe care nu a putut-o trata şi nici n-a vrut.”
Viorel  IANC


Măsura  credinţei


­            „ Cine dintre voi, având să–şi zidească un turn, nu stă mai întâi să–şi facă socoteala cheltuielii, dacă are cu ce să–l termine? ca nu cumva, punându–i temelia şi neputând să–l isprăvească, toţi cei care vor vedea, să înceapă a–l lua în râs, zicând: acest om a început să zidească şi n–a putut isprăvi !…”
( Lc. 14, 28-30 )
Aşa şi noi cei din Gurbeşti, demult nutrind gândul şi dorinţa de a zidi biserică mai încăpătoare, mai spaţioasă şi pentru nevoile de acum, a venit momentul a înfăptui această ctitorie Acest lucru nu e o povară ci, dimpotrivă, un mare privilegiu şi mare binecuvântare; pentru viaţa creştinului atât pentru această lume, cât mai ales pentru veşnicia noastră. ( Mţ. 19, 29-30 )
Sf. Apostol arată că nu e nevoie totdeauna a ne mărturisi credinţa prin cuvânt, ci ea se mărtureşte prin faptele omului. „ Dacă va zice cineva: Tu ai credinţă iar eu am fapte, arată–mi credinţa ta fară fapte şi eu din faptele mele îţi voi arăta credinţa mea”. ( 2,18 ).
Noi putem spune că am chibzuit, pentru că ştim ce avem de făcut şi cu ajutorul Bunului Dumnezeu cere zice „ fără de mine nu puteţi face nimic” ( Ir. 14 ), să punem temelia pentru început cu aportul şi contribuţia tuturor căci dreptatea lui Dumnezeu „ va da fiecăruia după faptele lui: viaţă veşnică celor ce prin stăruinţă–n faptă bună caută mărire, cinste şi nestricăciune”. ( Romani 2, 6-7).
Pr. Toma Vlaş



 OCHIUL LUI DUMNEZEU
(După Parintele Cleopa)

Era odată un om nărăvit la furat. Si măcar de-ar fi fost sarac... Dar de unde! Era bun gospodar, cu nevastă credincioasă si copii cuminţi, cu pţmânt şi acareturi, cu cai, cu vaci si cu oi, dar aşa fusese el crescut rău de parinţii lui, că nu era sătul până ce nu manca din ceva furat! Femeia lui de multe ori il dojenea, sfătuindu-l şi rugăndu-se de dânsul să se lase de un asemenea nărav, dar el răspundea mereu:
- Femeie, nu-ntelegi că eu nu pot altfel?! Pana n-oi lua ceva de la unul sau de la altul, nu-mi tihneşte si pace!
Odată, prin luna lui iulie, intorcandu-se din tarina intr-o noapte cu luna plină şi văzând lanurile imbelşugate ale altora, indată se gândi: „Ce-ar fi să-mi aduc eu acasă o căruţă din minunţaia asta de grâu!”. Şi iată că se duse iute, pregati caruţa şi caii, şi în toiul nopţii, când doarme şi pasărea, cum zic ţăranii, pleca la furat, luand cu el şi  pe o copiliţă de-a lui de vreo 4-5 anişori, căreia ii plăcea nevoie mare să meargă cu tată-său în căruţă.
Ajunsi la lanuri, copila rămase în căruţă, iar omul nostru prinse a se furisa, privind în toate părţile (căci se vedea ca ziua): când la stânga, când la dreapta, când înainte, când înapoi... În mintea ei necoaptă, dar curată, copila se tot minuna de ce se uita tată-său în toate părţile, numai într-una nu... Omul, după ce s-a incredinţat că nu-l vede nimeni, înhăţă câţiva snopi şi veni cu ei la căruţă.
- Taică, matale ai uitat ceva! - zise deodată copila, aproape speriindu-l.
- Draga tatii, dar ce-am uitat?!
- Mata ai uitat ceva... În toate părţile te-ai uitat, dar ai uitat sa te uiti şi în sus...
Ea nu se gândise să-si dojenească părintele, căci nici nu pricepea bine ce făcea acesta, dar aşa se socotise cu căpşorul ei, că dacă tot s-a uitat in toate celelalte părţi, ar fi fost bine să se uite şi în sus...
Iar cuvintele nevinovate ale copilei aşa-l cutremurară pe om, trezind în el frica de Dumnezeu că s-a şi dus de a pus snopii la loc, întorcându-se acasă mai căit şi mai ruşinat ca niciodată. Femeia, când l-a văzut cu căruţa goală, a crezut că l-or fi prins la furat, dar el i-a povestit totul de-a fir a par, că dacă se uita mai întâi în sus, nu mai era nevoie sa se mai uite în celelalte părţi, că de ochiul lui Dumnezeu nimeni nu se poate păzi!
De aceea trebuie să fim cu luare aminte şi să privim în sus ori de câte ori facem ceva căci la fel sunt văzute de ochiul lui Dumnezeu faptele rele ca şi cele bune şi dacă pentru cele rele avem răsplată, imaginaţi-vă câtă răsplată avem pentru cele bune.

Ioana – Amalia CODREAN


LISTA DE SUSCRIPŢIE PUBLICĂ

Cu donaţii pentru ridicarea bisericii noi la Gurbeşti


Credincioşi contribuabili- Fii ai satului şi nu numai, participanţi la activitatea din 11 aprilie 2010, ZIUA FIILOR SATULUI-Gurbeşti


  1. IANC  IOAN (Petreasa)- 100 lei
  2. JURCĂ ŞTEFAN (Budureasa)- 50 lei

3.     LUCUŢA TEODOR ( Remetea)  - 200 lei
4.     FAM VĂRGOLICI (Bucureşti)- 200 lei
5.     LUCAN FLORICA (Beiuş)- 50  lei
6.     BĂCUŞ IOAN (Bucureşti)- 150 lei
7.     IANCU GHEORGHE (Beiuş)- 50 lei
8.     LUCAN GHEORGHE (Beiuş)- 50 lei
9.     LUCAN DANIEL (Oradea)- 100 lei
10. SILAGHI MIHAI (Beiusş)- 100 lei
11. LUPĂU FLORIN şi MARIANA (Roşia)- 100 lei
12. TAU VIOREL şi SIMONA( Săucani)     -100lei
13. TIRLA DUMITRU (Căbeşti)- 50 lei
14. NIŢĂ ANA ( a Dumitrii- Beiuş) -100 lei
15. TOMELE IOAN DORU- 100+6 baxuri suc (180 lei)
16. PANDA ALIN (Delani)- 100 lei
17. GABOR RAMONA (Feneriş)- 50 lei
18. PANDA CIPRIAN- 100 lei
19. CORNEA ALEXANDRU- 100 lei
20. FAM SERAC MARIA (Lunca)- 50 lei
21. ANTAL SORANA şi PETER (Beiuş) -100lei
22. LĂZĂU LUCIAN şi FLORINA (Drăgoteni)- 150 lei
23. PIRTEA AVRAM (Pocola)- 100 lei + 80 (tipărire carte)
24. TOMELE OVIDIU- 50 lei
25. IANC VASILE- 50 lei
     26.LĂZĂU TUDOR (Remetea)- 100 lei
26. BRANC DUMITRU (Oradea)- 35 lei
27. MÂNDRU FLOAREA şi CONSTANTIN- 200 lei
28. BALINT IOAN- 1000 lei
29. ARDELEAN DORU şi FLORENTINA- 100lei
30. LUCUŢA DUMITRU (Beiuş)- 100 lei
31. FRENŢ PETRU şi SAFIRA (Delani) -200 lei
32. MATEUŢA FELICIA (Josani)- 50 lei
33. IOAN VIORICA (Beiuş)- 100 lei
34. BOŢA MELENTIE- 100 lei
35. ŞERBĂNESCU SEVER şi FLORICUŢA- 85 lei
36. ELENA DIN LUNCA- 50 lei
37. DUMEA LIDIA (Timişoara)- 200 lei
38. LUCAN FLORICA (a Bradii)- 200 lei
39. VORUŢA MATOCII (Beiuş)- 100 lei
40. POPOVICI VIRGIL (Căbeşti)- 100 lei
41. TULVAN SABINA (Oradea)- 50 lei
42. LEZEU IOAN şi ANA (Josani) - 200 lei
43. IANCU ALEXANDRU (Arad) - 100 lei
44. CĂRŢI vândute - 610 lei

                                    TOTAL 6030 lei